Replica Parlamentului European se reuneşte la Iaşi
Dimensiune font:
Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va găzdui, în luna februarie, o simulare a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene.
Proiectul este realizat după modelul „European Union Iaşi 2017” şi va presupune, pe toată durata sa, ca participanţii să dezbată două iniţiative legislative reale primite înainte de începerea conferinţei ce se va desfăşura între 24 şi 26 februarie. Mai exact, studenţii vor juca rolul membrilor Parlamentului European şi ai miniştrilor delegaţi ai ţărilor membre ale Uniunii Europene şi vor simula procesul decizional legislativ european, după o procedură ordinară modificată. De precizat este faptul că limba oficială de lucru va fi limba engleză.
Citește și Concursul de directori, măsura istorică din mandatul lui Dumitru
„Proiectul este derulat pentru a dobândi sau îmbunătăţi cunoştinţele legate de procedura instituţiilor europene şi de a îmbunătăţi aptitudinile de dezbatere, negociere, dar şi de susţinerea discursurilor şi a punctelor de vedere în limba engleză”, au precizat organizatorii. Toţi studenţii interesaţi de proiect care vor să se înscrie trebuie să achite o taxă de 70 de lei, în care vor intra materialele pentru conferinţă şi simulare, pauzele de cafea, două nopţi de cazare, prânzul şi cina. Înscrierile se fac la Asociaţia Studenţilor de la Drept.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau