REZULTATE BAC 2015 EDU.RO. Vezi notele pe județe

default

Dimensiune font:

| 07-07-2015 20:55

 

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO. Rezultatele la examenul de Bacalaureat 2015 vor fi afișate, marți, 7 iulie, până la ora 16, la avizierele școlilor, pe EDU.ro și, posibil, pe site-urile inspecatoratelor județene, urmând ca rezultatele finale, după contestații, să fie afișate pe 10 iulie.

 

 

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO. Examenul de Bac 2015 a început pe 8 iunie, când absolvenții de clasa a XII-a au susținut proba orală la Limba Română. Între 10 și 13 iunie, elevii au susținut proba orală la Limba Maternă. Evaluarea competențelor digitale a avut loc între 15 și 19 iunie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională a fost datăîn perioada 22-26 iunie.

Proba obligatorie a profilului a fost susținută pe data de 1 iulie, iar proba la alegere a profilului şi specializării a fost dată pe data de 3 iulie.

Lucrările elevilor la examenul de BAC 2015 au fost corectate în alte județe decât cele în care au fost susținute, decizie care a fost susținută de sindicate.

FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor la BAC 2015 nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează

 

"O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului şi această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susţin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi", a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

 

CLICK PENTRU A INTRA PE PAGINA JUDEȚULUI CARE TE INTERESEAZĂ

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Alba
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Argeş
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Arad
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Bucureşti
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Bacău
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Bihor
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Bistriţa-Năsăud
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Brăila
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Botoşani
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Braşov
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Buzău
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Cluj
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Călăraşi
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Caraş-Severin
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Constanţa
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Covasna
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Dâmboviţa
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Dolj
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Gorj
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Galaţi
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Giurgiu
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Hunedoara
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Harghita
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Ilfov
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Ialomiţa
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Iaşi
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Mehendinţi
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Maramureş
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Mureş
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Neamţ
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Olt
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Prahova
REZULTATE BAC2015 EDU.RO: Județul Sibiu
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Sălaj
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Satu-Mare
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Suceava
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Tulcea
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Timiş
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Teleorman
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Vâlcea
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Vrancea
REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Județul Vaslui

În ceea ce priveşte desfăşurarea examenului de BAC 2015, o parte dintre camerele video de la BAC-ul din această vară au înregistrat și audio.

„5% dintre camerele video de la BAC-ul de anul acesta va înregistra şi audio. Există recomandarea Ministerului de a implementa şi sisteme audio. Mi se pare relevantă pregătirea elevilor, nu supravegherea", declara ministrul Educației.

 

Metodologia de organizare a Bac-ului prevede că se interzice candidaţilor să intre în sala cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnari etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.

BAC 2015. Nerespectarea dispozitiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Calendar sesiunea august-septembrie 2015

13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor

3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale

În a doua sesiune a examenului de BAC 2015, în cazul în care numărul total de candidaţi pe judeţ este mai mic decât 250, se va organiza un singur centru de examen, fără a mai solicita aprobarea Comisiei Naţionale de Bacalaureat; în cazul în care numărul total de candidaţi pe judeţ este mai mic decât 750, se va organiza un singur centru zonal de evaluare, fără a mai solicita aprobarea Comisiei Naţionale de Bacalaureat.

Dacă numărul candidaţilor dintr-o localitate este sub efectivul minim stabilit pentru a organiza o comisie de examen sau o subcomisie, aceştia vor fi, de regulă, repartizaţi de către comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti, la centre de examen din alte localităţi, la care se organizează examenul de BAC 2015.. În aceste cazuri, inspectoratul şcolar judeţean este obligat să asigure, la cerere, pe toată durata examenului, cazarea candidaţilor care se prezintă prima oară sau a doua oară la examen.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei