Schimbare importantă la bacul din toamnă
Dimensiune font:
Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anteriori, mai au o şasnă în toamnă. Pentru prima dată însă, examenul va începe cu probele scrise şi abia apoi vor urma probele orale.
Potrivit calendarului, pe 21 august încep probele scrise, cu Limba şi literatura română, 22 august - Limba şi literatura maternă, 23 august - proba obligatorie a profilului şi 24 august - proba la alegere a profilului şi specializării.
Din 25 august încep probele orale ale examenului. Astfel, în 25 - 28 august este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 28 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 29-30 august - evaluarea competenţelor digitale, iar în 30 - 31 august - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Pe 1 septembrie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16:00 - 20:00. În intervalul 2 - 5 septembrie este programată soluţionarea contestatiilor, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale. Eva TRANDAFIR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau