Şcoală de vară, la Facultatea de Sport
Dimensiune font:
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi a găzduit, pe parcursul acestei săptămâni, Şcoala de vară „Sănătate prin activităţi motrice de loisir”.
Evenimentul reprezintă o etapă importantă în procesul de pregătire a Festivalului Internaţional al Tinereţii, Ştiinţei şi Sportului – FITSPORT, ce se va desfăşura între 24 – 26 noiembrie 2017. În cadrul Şcolii de vară au fost selectaţi 35 de voluntari care au fost antrenaţi în mod teoretic şi practic pentru a transmite cât mai bine valorile sportului în rândul ieşenilor. Mai exact, timp de 5 zile, aceştia au învăţat să coordoneze activităţi de loisir şi să promoveze activităţile motrice în comunitatea locală prin acţiuni atractive.
Festivalul Internaţional al Tinereţii, Ştiinţei şi Sportului – FITSPORT îşi propune să aducă împreună studenţi, tineri cercetători şi sportivi care vor avea oportunitatea de a interacţiona cu personalităţi din domeniul ştiinţei, sportului şi educaţiei fizice, de a colabora pentru elaborarea unor proiecte comune ce vizează domeniul amintit şi de a promova, în comunitatea locală, modele de bune practici pentru menţinerea unui stil de viaţă sănătos.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau