Şcoli ieşene, întâlniri transnaţionale
Dimensiune font:
Proiectele Erasmus+ oferă o generoasă posibilitate de cunoaşterea a culturii şi tradiţiilor din diverse ţări europene, prin intermediul profesorilor şi elevilor participanţi.
În acest fel, reprezentanţii Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi au participat la prima întâlnire transnaţională din cadrul proiectului ,,My City, My Home, My Responsibility”, între 16-20 la IIS Merendino, în Capo D'Orlando, Italia. În acest proiect, România este ţară coordonatoare, iar parteneriatul include instituţii din Grecia, Spania, Italia, Portugalia şi Turcia. Astfel, prima activitate transnaţională de formare pe termen scurt în cadrul unui parteneriat strategic, care vizează susţinerea schimbului de bune practici în domeniul şcolar, s-a desfăşurat într-o atmosferă relaxantă şi în acelaşi tim, profesională. Următoarea activitate va avea loc în Portugalia, în luna februarie 2018. La această activitate vor participa patru profesori din fiecare şcoală parteneră. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau