Şcolile şi grădiniţele din oraş rămân deschise
Dimensiune font:
Astăzi, 12 ianuarie, cât şi mâine, 13 ianuarie, şcolile şi grădiniţele din Iaşi, Paşcani, Hârlău, Târgu Frumos şi Podu Iloaiei se vor face cursuri * în toate unităţile de învăţământ din mediul rural, cursurile rămân suspendate * ninsoarea abundentă şi viscolul au dus la prelungirea vacanţei în mai multe judeţe din ţară
Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi au transmis în cursul zilei de ieri, 11 ianuarie, o adresă către instituţia Prefectului judeţului Iaşi prin care solicitau întreruperea cursurilor în toate unităţile şcolare din judeţ. În ciuda solicitării acestora, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis ca unităţile şcolare să rămâne deschise în cele cinci localităţi urbane din judeţ - Iaşi, Paşcani, Hârlău, Podu Iloaiei - şi închise în mediul rural. Totodată, CJSU recomandă elevilor navetişti să nu se aventureze la drum, absenţele acestora putând fi motivate ulterior, la cererea părinţilor. „În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocat la ora 13: 30, având în vedere condiţiile meteo, s-a decis menţinerea suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar din mediu rural din judeţul Iaşi în zilele de 12 şi 13 ianuarie 2017. Vor fi făcute cursuri doar în localităţile urbane: municipiul Iaşi, municipiul Paşcani şi oraşele Hârlău, Târgu Frumos şi Podu Iloaiei. Este recomandat ca elevii care trebuie să se deplaseze între localităţi, pe distanţe mari sau din zone cu trafic îngreunat să rămână acasă, urmând ca şcolile să motiveze absenţele la solicitarea părinţilor”, a transmis prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş.
Citește și Majorări substanţiale pentru salariile profesorilor
Situaţia şcolilor din ţară
Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice, şcolile şi grădiniţele din mai multe judeţe ale ţării rămân închise pe tot parcursul săptămânii. Astfel, în judeţele Brăila, Giurgiu, Maramureş, Buzău, Tulcea, Vrancea, Ilfov, Călăraşi, Constanţa şi municipiul Bucureşti cursurile vor rămâne suspendate astăzi (12 ianuarie) şi mâine (13 ianuarie), în timp ce în judeţele Olt, Ialomiţa, Argeş, Braşov, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, cursurile vor fi suspendate doar astăzi. De asemenea, în judeţele Botoşani, Bacău, Covasna, Harghita şi Satu Mare, cursurile şcolare sunt suspendate parţial, în funcţie de specificul fiecărei unităţi de învăţământ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau