Simpozion internaţional la Universitatea Tehnică
Dimensiune font:
Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, organizează, în aceste zile, a XXII-a ediţie a simpozionului Internaţional IMEKO.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a participat ieri la deschiderea simpozionului dedicat modelării şi testării conversiei, la Universitatea Tehnică din Iaşi. „Este o onoare, atât pentru mine, cât şi pentru oraşul nostru, să găzduim un astfel de eveniment, de mare prestigiu şi tradiţie în domeniul cercetării. Felicitări organizatorilor şi în special domnului profesor Alexandru Sălceanu, pentru preocuparea, priceperea şi pasiunea de care dau dovadă, dar şi pentru implicarea şi standardele înalte la care a adus nivelul dezbaterii. Organizarea acestui eveniment consolidează faptul că Iaşul este un centru academic respectat şi puternic. Este cel mai eficient şi respectat mod de a ne promova imaginea în lume - prin educaţie, cercetare şi inovaţie”, a declarat Maricel Popa. La eveniment participă aproximativ 200 invitaţi din domeniul cercetării academice şi industriale din peste 30 de ţări din întreaga lume. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau