Sindicaliştii din Educaţie fac un ultim apel pentru majorarea salariilor
Dimensiune font:
Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi salută decizia adoptată de comisiile reunite de muncă şi buget din Camera Deputaţilor, care au fost de acord cu amendamentul propus de către federaţiile sindicale privind creşterea cu 15% a salariilor din educaţie, solicitând parlamentarilor să aprobe proiectul de lege.
„Dorim să atragem atenţia Guvernului României şi partidelor care nu susţin această majorare că o ţară care nu are educaţie nu are viitor! Prin urmare, solicităm domnilor deputaţi, indiferent de partidul din care provin, să aprobe Proiectul de lege care vizează majorarea cu 15% a salariilor din învăţământ şi care reprezintă un mic pas spre îmbunătăţirea situaţiei materiale a angajaţilor din şcoala românească! Nu în ultimul rând, ne adresăm şi Preşedintelui României, domnul profesor Klaus Werner Iohannis, pentru a susţine acest proiect şi a-l promulga, în situaţia în care va trece de Camera Deputaţilor”, au declarat reprezentanţii USLIP Iaşi. Potrivit acestora, majorarea salariilor din sectorul educaţiei este imperios necesară, întrucât salariile din învăţământul românesc sunt cele mai mici din sectorul bugetar al României şi penultimele la nivelul Uniunii Europene. „Concret, veniturile personalului nedidactic sunt plafonate în acest moment între 950 – 1.000 lei, debutanţii cu studii superioare primesc un salariu de aproximativ 1.100 lei, cadrele didactice cu gradul II au salariile de aproximativ 1.300 lei, în timp ce un profesor cu gradul didactic I şi 10 ani vechime în învăţământ are un salariu de aproximativ 1.500 lei”, au explicat reprezentanţii USLIP Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau