Spectacol caritabil al elevilor pentru familiile ucrainene
Dimensiune font:
Elevii Liceului Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” Iaşi demonstrează că spiritul civic se cultivă de la vârste fragede.
Parte a unui amplu proiect de voluntariat LIIS4U: „Solidari cu cei de lângă noi! – 112 pentru Ucraina”, astăzi, 19 septembrie, între orele 11.00 – 12.30, la Ateneu Tătăraşi, va avea loc spectacolul caritabil „Disputa dintre nou şi vechi”. Activitatea face parte dintr-o suită de acţiuni culturale şi sportive, organizate în scop umanitar de 24 de elevi ai Liceului de Informatică, coordonaţi de profesorii Anamaria Ghiban şi Daniela Anghelescu, având ca scop solidarizarea cu familiile de refugiaţi provenind din zonele de conflict din Ucraina. „Elevii de la Liceul Teoretic de Informatică promovează prin acest spectacol caritabil atât solidaritatea cu refugiaţii ucraineni, cât şi multiculturalitatea şi toleranţa, alăturându-se astfel iniţiativei Primăriei Municipiului Iaşi care derulează în această perioadă o serie de evenimente cultural-artistice în cadrul Festivalului inter-etnic Săptămâna diversităţii la Iaşi”, a punctat Carmen Losonczy, directorul Liceului Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” Iaşi.
Citește și Se reintroduce treapta a doua la liceu?
Intrarea este liberă, iar cei care doresc să îşi manifeste solidaritatea cu familiile ucrainene afectate de conflictele armate pot să facă donaţii în urnele special amenajate în sala de spectacol. Fondurile obţinute vor fi donate familiilor ucrainene ce au şansa unui nou început în comunitatea de la Măgura Ilvei, judeţul Bistriţa Năsăud.
Pe scena Ateneului vor urca ansamblul „Muguraşii” şi trupa de teatru „Ridendo”, coordonate de prof. Ion Ghiban, ansamblul „Veselka”, îndrumat de prof. Rodica Fălişteanu, precum şi elevi ai Liceului Teoretic de Informatică „Gr. Moisil”. Spectacolul este organizat în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România, Liceul Tehnologic Tătăruşi, Academia „Show Models”, Bdvisualtech. Andreea IGNEA
Citește și Miroslava – comuna cu primărie modernă şi toaletă în curtea şcolii!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau