Stagii de practică gratuite pentru studenţii de la Agronomie
Dimensiune font:
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi lansează astăzi, 24 septembrie, un nou proiect cu finanţare europeană - „Practica pentru o piaţă a muncii competitivă”. Cu o perioadă de implementare de 18 luni, obiectivul principal vizează creşterea relevanţei rezultatelor învăţării, prin derularea unui program de stagii de practică menite să permită aplicarea cunoştinţelor teoretice în mediul real. Astfel, 400 de studenţi în anii II, III şi IV vor beneficia de servicii de consiliere în carieră, dintre care 250 vor participa ulterior la stagii de pregătire la unităţile cu care au fost încheiate convenţii în acest sens.
De asemenea, va fi organizată o campanie de informare cu privire la oportunităţile oferite studenţilor pentru efectuarea stagiilor de pregătire practică. Un alt punct important care va fi realizat prin proiect este dezvoltarea parteneriatelor între universităţi, societatea civilă şi IMM-uri pentru facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă.
Din rezultatele anticipate fac parte un studiu privind cerinţele pieţei muncii raportat la relaţia mediu universitar-mediu de afaceri („Nevoi şi probleme ale pieţei de muncă în agricultură şi industrie alimentară în regiunea NE”), precum şi unul cuprinzând rezultatele anchetei „Tranziţia absolvenţilor spre piaţa muncii”. Pe de altă parte, participanţii vor avea un laborator de practică dotat corespunzător, două vizite tematice şi un concurs ce se va finaliza cu 12 premii. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau