Târg de job-uri pentru studenţii şi absolvenţii USAMV
Dimensiune font:
Studenţii, masteranţii şi absolvenţii facultăţilor din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „I. Ionescu de la Brad” (USAMV) Iaşi au posibilitatea de a participa astăzi, 28 mai, la Târgul de joburi în agricultura României „Agribusinessjob”. Acesta va fi găzdui de universitate şi va avea loc între orele 9.00 şi 14.00. De asemenea, sunt organizate şi o serie de dezbateri privind cariera în agricultură, fiind susţinute de reprezentanţi ai companiilor prezente, iar membrii departamentelor de resurse umane vor purta discuţii cu participanţi cu privire la desfăşurarea unui interviu de angajare şi posibilităţile de colaborare actuale şi viitoare.
O ieşeancă reprezintă România într-o competiţie internaţională
„În cadrul evenimentului participanţii pot descoperi joburi ce acoperă sectoare diferite din agricultură: cultură mare, protecţia plantelor, creşterea animalelor, tractoare şi utilaje agricole, analize probe de sol, managementul fermei agricole, gestiune. Există oportunităţi chiar şi pentru Republica Moldova în domeniul nutriţiei animale. În platforma Agribusinessjob sunt postate 39 de anunţuri, dintre care 4 companii oferă locuri de muncă pentru studenţi din anii terminali şi proaspeţilor absolvenţi”, punctează Marius Ogrezeanu, reprezentat Agribusinessjob, organizatorul târgului. Caravana acţiunilor va continua cu noi sesiuni de dezbateri şi consiliere în carieră, organizate în centrele universitare din Cluj, Timişoara, Craiova, Bucureşti, Constanta, Brăila, Chişinău. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau