Tur online la Medicină
Dimensiune font:
Porţile deschise pentru elevi şi pentru curioşi pot fi, de multe ori, şi virtuale. Din această săptămână, reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) au decis ca persoanele interesate să viziteze instituţia să poată face şi tururi online – mult mai comode şi, cu siguranţă, mai complete decât s-ar realiza în realitate. Astfel, prin platforma de e-learning a instituţiei se pot vizita toate cele patru facultăţi ale universităţii, laboratoare, muzeul de Istoria Anatomiei, muzeul de Istoria Farmaciei şi chiar săli din spitalele în care studenţii fac orele de practică. Anda PINTILIE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau