Ultimele pregătiri pentru Evaluarea Naţională
Dimensiune font:
Secretarul de stat al Ministerului Educaţiei Naţionale, Monica Cristina Anisie, a susţinut zilele trecute o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali şi directorii Caselor Corpului Didactic.
Principalul subiect al discuţiilor l-a reprezentat evaluarea stadiului de pregătire a examenelor naţionale din acest an, şi, în special, a Evaluării Naţionale a elevilor de clasa a VIII-a, din perspectiva resurselor umane implicate în organizarea şi desfăşurarea probelor şi a logisticii pe care o implică acest examen. Astfel, secretarul de stat, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale, a solicitat preşedinţilor comisiilor judeţene să se asigure de existenţa condiţiilor necesare pentru buna desfăşurare a examenelor, dar şi să semnaleze situaţiile speciale care necesită aprobarea comisiei naţionale.
În acest context, cei prezenţi au fost informaţi că, în conformitate cu prevederile metodologiei de examen, lucrările candidaţilor vor fi evaluate în centrele zonale de evaluare din alte judeţe decât în cele în care s-au susţinut probele. În acest sens, siguranţa lucrărilor va fi asigurată în baza procedurii privind modalitatea de transport şi prin măsuri specifice de natură a preveni situaţiile ce pot afecta desfăşurarea procesului de corectare. Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare externă cumulativă a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial, în baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a, iar anul acesta se desfăşoară în perioada 27 iunie – 5 iulie. Diana MOLDOVANU
* * *
Calendarul Evaluării Naţionale:
27 iunie – proba scrisă la Limba şi literatura română
28 iunie – proba scrisă la Limba şi literatura maternă
29 iunie – proba scrisă la matematică
1 iulie – afişarea rezultatelor (până la ora 16) şi depunerea contestaţiilor
2 -4 iulie – rezolvarea contestaţiilor
5 iulie – afişarea rezultatelor finale
VEZI AICI ANUNȚURI LOCURI DE MUNCĂ
VEZI AICI ANUNȚURI IMOBILIARE ÎNCHIRIERI
VEZI AICI ANUNȚURI MATRIMONIALE
VEZI IN ZIARUL EVENIMENTUL LOCURI DE MUNCA IN CONSTRUCII
VEZI- ANUNTURI IN ZIARUL EVENIMENTUL LOCURI DE MUNCA IN COMERT
VEZI TOATE ANUNTURILE DIN ZIZRUL EVENIMENTULZI- ANUNTURI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau