Un nou început pentru cea mai mare universitate privată din Moldova
Dimensiune font:
Universitatea Petre Andrei (UPA) din Iaşi a marcat, în urmă cu două zile, debutul noului an universitar, în prezenţa primarului Mihai Chirica şi a reprezentanţilor instituţiei.
„Ce avem noi diferit faţă de universităţile de stat o reprezintă mobilitatea şi capacitatea de a ne adapta după nevoile studentului. În studiile realizate de Agenţia Naţională a Calităţii Învăţământului Superior am putut observa diferenţele dintre un student de la stat şi unul de la privat. În primul rând, tinerii de la instituţiile de învăţământ privat lucrează, sunt persoane cu venituri proprii, dar şi cu alte obligaţii în afară de cele legate de şcoală. Universitatea Petre Andrei din Iaşi vine în întâmpinarea studentului care se formează pe parcursul întregii vieţi”, declară rectorul UPA din Iaşi, Sorin Bocancea. La rândul său, prof. univ.dr. Doru Tompea, preşedintele Consiliului de Administraţie al instituţiei, a anunţat faptul că în acest nou an universitar UPA va avea 32 de programe de studii, la toate formele de învăţământ, acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Delia DODAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau