Universitatea Tehnică are o bogată ofertă educaţională
Dimensiune font:
Până pe 18 mai, în Sala Paşilor Pierduţi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi îşi va prezenta oferta educaţională pentru master şi doctorat, fiind prima acţiune de promovare comună realizată la nivel instituţional de către TUIASI a celor două cicluri Bologna. „Acţiunea este dedicată popularizării ofertei educaţionale a universităţii în ceea ce priveşte ciclurile al doilea şi al treilea de pregătire a studenţilor. Încercăm să aducem în spaţiul public programele noastre şi să atragem atenţia studenţilor din anii terminali de la licenţă din întreg centrul universitar Iaşi asupra ofertei educaţionale a universităţii noastre. Studenţilor noştri le sunt asigurate condiţii bune de cazare, dar şi burse şi posibilităţi de dezvoltare profesională - luăm în calcul toate aspectele astfel încât traseul profesional al unui student în Politehnică să fie cât mai complet”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii la TUIASI.
Pentru anul academic 2018-2019, TUIASI pregăteşte mai multe locuri decât în anii anteriori. Astfel, la master vor fi 1.870 de locuri la buget, la cele 10 facultăţi, cu aproximativ 123 mai multe decât în anul anterior, şi 141 de locuri bugetate la doctorat, câte au fost şi anul trecut. Există o ofertă de peste 80 de programe de master în limba română şi în limba engleză, cât şi 13 domenii de doctorat cu aproximativ 200 de conducători, dintre care 100 de titulari. „Paleta programelor de master ale universităţii noastre este generoasă, cu o largă adresabilitate atât pentru domeniile tehnice, cât şi pentru domeniile de interferenţă. De fapt, strategia facultăţilor a fost să dezvolte şi să acrediteze programe de master de interfaţă, dedicate nu doar absolvenţilor ciclului propriu de licenţă, dar şi specialiştilor din domenii conexe. Fiecare program de masterat sau de doctorat este inclus într-un domeniu prioritar de dezvoltare asumat la nivelul Uniunii Europene, astfel încât competenţele căpătate fac ca absolvenţii noştri să se poată integra cu uşurinţă în activităţile derulate de companiile sau firmele din ţară şi străinătate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau