Universitatea Tehnică oferă cazare pe timpul restanţelor
Dimensiune font:
Reprezentanţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” (TU Iaşi) din Iaşi pun la dispoziţia studenţilor participanţi la sesiunea de restanţe, care se desfăşoară în perioada 4 – 15 septembrie, toate căminele din campusul Tudor Vladimirescu cu excepţia celor în care se execută lucrări de reabilitare a grupurilor sanitare: T1-T2 şi T9.
Reprezentanţii TU Iaşi au precizat că studenţii se vor caza în căminul în care au locuit pe perioada anului universitar 2016 – 2017, doar cei care au locuit în căminele T1-T2 urmând a fi cazaţi în căminele T3-T4, iar cei care au locuit în T9, urmând a fi trimişi în căminul T10. Căminele se vor deschide duminică, 3 august; tariful pentru această zi fiind de 9 lei, urmând ca pentru perioada 4 – 15 septembrie, acesta să scadă până la 5 lei/zi. Toate căminele din campus se vor închide pe data de 15 septembrie, ora 16:00, pentru a se putea efectua, în perioada 16 - 20 septembrie, procedurile de curăţenie, dezinsecţie, deratizare şi igienizare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau