Voluntarii ECO au plantat tei în Parcul Ciurchi
Dimensiune font:
Elevii Şcolii Gimnaziale „Titu Maiorescu” din Iaşi, în colaborare cu Direcţia Tehnică a Primăriei Municipiului, s-au implicat în acţiunea plantare de arbori în zonele din oraş în care fie avuseseră loc tăieri ale arborilor bătrâni, fie s-au înlocuit tufişurile cu copaci, fie existau porţiuni lipsite de vegetaţie. Astfel, echipa Proiectului Naţional Patrula ECO de la Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” a mers în Parcul Ciurchi, din zona Tătăraşi, pentru a planta tei. Materialul săditor şi uneltele necesare au fost asigurate de Servicii Publice S.A. „Copiii s-au implicat cu mult entuziasm, bucuroşi de ocazia de a petrece câteva ore în aer liber şi de a ajuta totodată la refacerea spaţiului verde al oraşului. Patrula GECO - Generaţia ECO a plantat 50 de tei, un pas mic pentru început, dar care dă speranţe că plămânul verde al Iaşilor se va reface”, a spus Veronica Plăeşu, unul dintre profesorii coordonatori ai acţiunii. În cadrul Proiectului Naţional Patrula ECO, perioada 15 martie - 15 aprilie este „Luna pădurii”, iar elevii înscrişi în competiţie plantează copaci în zonele despădurite din oraşul lor. Anda PINTILIE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau