Adevărul despre nectarine. Un nutriţionist spune marele secret despre aceste fructe

default

Dimensiune font:

| 20-07-2018 12:29

Despre nectarine se spune că au fost atât de apreciate de oameni încât le-au crezut fructe ale zeilor, dăruite de aceștia oamenilor. Nectarinele (pe numele oficial – Prunus persica), fac parte din familia Rosaceae și sunt cunoscute de peste 2 000 de ani. Sunt înrudite cu piersicile și prunele și sunt originare din China. Nectarinele au fost aduse în Europa prin Asia Centrală, de unde încet-încet au cucerit toată planeta.

 

 Nectarinele au pulpa roșie, galbenă sau albă și sunt o sursă de vitamine A și C. În plus, vitamina A are efect benefic asupra sistemului imunitar. Consumate frecvent substanțele din nectarine întârzie procesul natural de îmbătrânire. Nectarinele trebuie consumate mai ales în stare proaspătă, sau preparate termic sub formă de compot și gemuri, sau ca ingredient în prepararea diverselor dulciuri. Nectarinele au un gust foarte asemănător cu cel al piersicilor, puțin mai acid însă.

Nectarinele sunt o sursă prețioasă de betacaroten, un antioxidant care este sintetizat în organism în vitamina A. Vara, mai ales, betacarotenul este foarte important, deoarece ajută la refacerea pielii expuse la soare și prelungește durata bronzului. Betacarotenul are rol de protecție a epidermei împotriva radiațiilor solare și a cancerului cutant.

Datorită conținutului ridicat de vitamina C sunt recomandate persoanelor care suferă de bronșită cronică sau de astm. Nectarinele au un conținut mai mic de calorii decât piersicile și sunt o sursă bună de potasiu, fosfor și fibre. Aportul de fibre ajută tranzitul intestinal și este benefic și pentru persoanele hipertensive, deoarece fibrele reglează nivelul colesterolului, scad tensiunea arterială și previn diferitele tipuri de cancer, dacă sunt consumate în perioada de vară.

Se consideră că două-trei nectarine pe zi, vreme de o lună de zile, în timpul verii poate fi considerată o cură benefică.

Nectarinele au un conținut mare de apă, au efect revigorant și suplinesc pierderile de săruri minerale cauzate de transpirația excesivă.

Deoarece au puține calorii sunt recomandate și în curele de slăbire. Datorită conținutului mare de apă, nectarinele contribuie la eliminarea acidului uric din organism, ajutându-i astfel pe bolnavii de gută și de afecțiuni inflamatorii.

Nectarinele sunt foarte utile mai ales pentru aportul mare de potasiu, mineral esențial organismului, dar în veșnic deficit.

Spre deosebire de alte fructe, nectarinele se culeg când sunt bine coapte, pentru că după recoltare nu se mai coc. Ele se păstrează la frigider, cel mult patru zile, sau la temperatura camerei, două zile. realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei