Atitudinea – secretul oricărei relaţii de succes

default

Dimensiune font:

| 12-06-2014 06:48

V-aţi întrebat poate de multe ori de ce unele persoane au mereu succes, deşi poate sunt altele mult mai bine pregătite * răspunsul vine din atitudine şi din încrederea pe care o degajă * astfel de persoane ştiu să comunice foarte bine şi îţi gestionează foarte corect mişcările corpului * unii au aceste talente din naştere, alţii învaţă pur şi simplu care sunt posturile ce le aduc succes

Oamenii care îţi stăpânesc foarte bine corpul au ceea ce se cheamă inteligenţă kinestezică. Termenul cuprinde potenţialul nostru de a gândi în mişcări şi de a ne folosi trupul în acţiunile noastre. Aceşti oameni ştiu să folosească foarte bine limbajul non-verbal. Într-o astfel de comunicare, mesajul este transmis codificat prin contracţia voluntară sau involuntară a muşchilor scheletici şi faciali, schimbarea tonului şi ritmului vorbirii, utilizarea spaţiului şi a timpului. Mesajele sunt transmise utilizându-se diferite „canale de comunicare“: vizual, auditiv, tactil, olfactiv. Unul şi acelaşi mesaj poate fi
transmis concomitent prin mai multe canale senzoriale.
Sfaturi pentru o atitudine de lider
Limbajul trupului este o formă reală şi puternică de comunicare. Poate fi aproape imperceptibilă sau evidentă, îţi poate aduce informaţii nesperate despre partenerul de conversaţie şi chiar o viziune nouă despre modul în care te priveşte cel din faţa ta sau despre ce vrea să spună cu adevărat.
Atitudinea este totul nu numai în afaceri, ci în orice relaţionare. „Este foarte important să învăţăm să ne corectăm postura corpului, mersul, tonul vocii, să ştim cum să începem o relaţie, cum s-o construim. Salutul, spre exemplu, este un mod foarte important prin care poţi începe un nou parteneriat. Ca şi tehnică, trebuie să fim fermi, să ne privim interlocutorul în ochi, să zâmbim cum trebuie şi atât cât trebuie. Putem pierde foarte mult printr-o atitudine neglijentă şi nici măcar în glumă nu ar trebui să o folosim”, a atras atenţia Ligia Delia Grozdan, cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi – Catedra de Mişcare Scenică. Unul din primele sfaturi este legat de mişcările necontrolate. Se întâmplă uneori să ne plictisim în timpul unei conversaţii ori să avem diferite mişcări necontrolate cum ar fi scărpinatul sau legănatul. Nu te foi, nu tresări, nu te clătina, nu te agita şi nu te scărpina! Aveţi grijă la mâini şi nu le duceţi spre faţă. Mişcările mâinilor în apropierea feţei şi toate mişcările nervoase dau ascultătorului senzaţia că minţi!
Învaţă să zâmbeşti corect!
Un alt element important al unei conversaţii este zâmbetul. „Şi aici există secrete pe care este bine să le stăpânim. Un zâmbet frumos şi oferit cu sinceritate face mai mult decât o sumă de cuvinte”, a completat Ligia Grozdan lista sfaturilor. Prima regulă este să nu zâmbim imediat ce întâlnim o persoană. Este bine ca mai întâi să-i privim chipul preţ de câteva secunde, să facem apoi o pauză pe care să o încheiem cu un zâmbet cald, care să ne cuprindă întreg chipul, chiar şi ochii. Totul trebuie făcut cu sinceritate, altfel nu vom reuşi să fim credibili. Când privim la partenerii de discuţie, este foarte importantă zona unde ne poziţionăm ochii – este vorba despre acel mic triunghi aflat deasupra ochilor. Dacă mai lucrăm şi la tonul vocii, avem mari şanse să fim mereu acceptaţi. Foarte importantă este şi atenţia pe care o acordăm celor din jur. Încercaţi să urmăriţi toate caracteristicile interlocutorului legate de postură, tonul vocii, de dispoziţie şi adaptaţi-vă lor. Empatizaţi şi totul va fi mult mai uşor. Ultimul ingredient al unei relaţii de succes este sinceritatea – trebuie să vă doriţi sincer să aveţi parteneriate, să oferiţi la paritate cu ceea ce primiţi şi să nu răspundeţi cu aceeaşi monedă atunci când întâlniţi persoane care vi se adresează în mod vulgar sau agresiv.

Vizualizarea este un alt element de care este important să ţinem cont. Tehnica este simplă – ne privim cu ochii minţii, ne urmărim toate elementele posturii şi ne imaginăm că avem o atitudine perfectă, dublată de o încredere maximă în noi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei