Cartofi ţărăneşti
Dimensiune font:
Cartofi ţărăneşti
Spuneam şi altădată că în bucătăria românească sunt foarte rare mâncărurile „de sărăcie”, fapt ce demonstrează încă o dată bogăţia (istorică!) a spaţiului mioritic şi aduce încă o explicaţie (printre altele) pentru lipsa de entuziasm faţă de… Dar stop! Că iar mă lansez în consideraţii ample şi chiar nu-i locul lor în introducerea la o mâncare atât de simplă şi de „săracă”, precum aceşti cartofi ţărăneşti. Drept pentru care mă opresc aici, nu înainte de a servi o minge la fileu ignoranţilor care susţin că gastronomia românească nu a produs nimic original: dacă la cartofii ţărăneşti înlocuim uleiul cu unt, obţinem ceea ce putem mânca în mai toate marile restaurante din Franţa şi din lume sub numele de „pommes lyonnaise”. Asta e, noi dispreţuim, ei laudă şi promovează…
1 kg cartofi roz,
1-2 cepe,
1/2 căpăţână de usturoi (eventual mai mult, mai puţin sau deloc),
1 legătură mică de pătrunjel,
sare,
piper.
Fierbeţi mai întâi cartofii în coajă. Curăţaţi tot ce-i de curăţat şi începeţi tăiatul: cartofii cuburi sau felii, usturoiul feliuţe, ceapa peştişori sau mărunt.
Încingeţi uleiul într-o tigaie cu fundul gros, căliţi mai întâi puţin ceapa şi usturoiul, adăugaţi şi cartofii, amestecaţi cu grijă, lăsaţi-le 2-3 minute împreună, să prindă gust, săraţi, piperaţi, presăraţi pătrunjelul tocat mărunt, mai amestecaţi o dată şi cu asta basta.
Dacă vreţi să obţineţi nişte cartofi ţărăneşti ceva mai rumeniţi, există şi o altă tactică (mai ales de restaurant). Prăjiţi cartofii separat, până ziceţi că s-au rumenit suficient, şi abia atunci adăugaţi peste ei ceapa şi usturoiul, gata călite.
Variante? Păi ne oferă cârciumile destule, mai ales prin introducerea în naraţiune de afumături tăiate mărunt, plus presărarea de boia cu polonicul (doar consemnez, nu recomand!). În schimb, v-aş putea sugera ca în loc de ceapă să folosiţi haşme, iar în loc de ulei, ca să vă apropiaţi mai mult de originalul românesc, aţi putea folosi untură, dacă nu ţineţi post şi aventurile culinare mai grele nu vă înspăimântă. Şi, desigur, folosind unt se cheamă că nu mai gătiţi româneşte, ci franţuzeşte!
costachel.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau