sex_flirt_06531900

Dimensiune font:

Ce se întâmplă dacă furăm partenerul altcuiva? Cercetătorii au aflat cum evoluează relaţiile începute astfel

| 13-08-2017 12:52

„Furtul” iubitului sau iubitei altcuiva este o practică destul de frecventă şi chiar dacă pe moment pare ceva revoltător, este doar începutul unei noi relaţii care, teoretic, are şanse să fie împlinită. Pentru prima dată, cercetătorii au analizat consecinţele unui asemenea început şi modul în care noul cuplu astfel format are sau nu un viitor.

 

Potrivit sondajelor, aproape jumătate dintre americani recunosc că au fost seduşi în timp ce aveau o altă relaţie.

Astfel, 63% dintre bărbaţi şi 54% dintre femei au în prezent o relaţie formată după ce actualul partener i-a „furat”.

Până acum, psihologii evoluţionişti susţineau că acesta este un comportament natural, pentru că oamenii sunt înclinaţi să caute un partener în acest mod, chiar şi inconştient.

Desigur, aceste teorii sunt greu de demonstrat, dar este posibil să aflăm urmările acestui comportament şi situaţia relaţiilor formate astfel.

Un studiu recent, coordonat de psihologul Joshua Foster, a vrut să arate dacă aceste relaţii diferă de cele începute în alt mod şi dacă poate fi intuit modul în care se vor sfârşi.

Astfel, partenerii care au fost luaţi dintr-o altă relaţie erau mai puţin multumiţi de actuala relaţie şi mai interesaţi de perspectiva unei alte aventuri.

În cadrul studiului au fost monitorizaţi voluntari heterosexuali. Atât bărbaţii, cât şi femeile care au fost „furaţi” aveau o tendinţă mai mare de a înşela, iar în timp interesul lor pentru noua relaţie a scăzut tot mai mult.

Dintre voluntarii care au participat la studiu, între 10% şi 30% dintre participanţi fuseseră în situaţia de a renunţa la o relaţie din cauza noului partener.

Pentru Foster, rezultatul studiului este clar: o persoană care şi-a părăsit în trecut un partener ca să fie cu altul va avea tendinţa să facă din nou acest lucru.

Aceste persoane sunt de obicei egoiste, narcisiste, dau dovadă de puţină empatie şi îşi doresc aventuri în afara relaţiei.

Studiul a fost publicat în Journal of Research in Personality. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 
Ai aruncat vreodată sare peste umăr? Iată de ce trebuie să faci asta

Atat de mulţi oameni fac acest gest aparent banal şi aruncă sare peste umăr, dar fără să inţeleagă de ce il fac. Ei bine, aruncatul unei cantităţi de sare peste umăr este o tradiţie veche de secole ...

Obiceiurile alimentare care ne fac tot mai bolnavi

 În teorie, romanii stiu că nu ar trebui să exagereze. În practică, insă, nu există masă sau gustare fără astfel de produse. Statisticile arată că 4 din 10 romani cumpără produse s ...

Vieţi pierdute în valuri. OMS: 40 de oameni mor înecați în fiecare oră la nivel global

 Peste jumătate sunt copii sau tineri pană in 25 de ani. Bărbatii au un risc de două ori mai mare de inec decat femeile, iar in tările cu venituri mici sau medii se inregistrează 91% din cazurile de ...

Cel mai cunoscut orologiu din lume a „tăcut” pentru următorii patru ani

Ultimele 12 bătăi ale legendarului orologiu Big Ben din turnul cu ceas al Parlamentului britanic, au fost auzite in după-amiaza zilei de luni, inaintea demarării lucrărilor de renovare care il vor ţine in ...

 

Dieta cu bere. Cum să bei ca să scapi de kilogramele în plus

 Rezumă-te la un singur pahar zilnic. Jumătate de litru de bere blondă are in jur de 150 de calorii. Dacă alegi să consum un pahar de bere zilnic, ai mare grijă ce mănanci. Renuntă la alimentele g ...

Aroma delicioasă care te poate ucide. În SUA a fost declarată ilegală

Însă, pe cat sunt de aromate, pe atat pot fi de periculoase. „Atat timp cat nu sunt folosite in cantităti mari, pentru că pot provoca decesul, boabele de tonka sunt cu adevărat delicioase,&rdquo ...

Când se pune, de fapt, varza la murat? Secretul pe care puţină lume îl ştie

VARZĂ MURATĂ reţetă. Varză trebuie să fie bine coaptă, indesată, albă si cu foi subtirele (să-ti fie de folos la sarmale). Iar saramura se pregăteste pe cantar: la fiecare 10 litri de apă cate 500 g ...

Beneficiile secrete ale consumului de brânză. Vei mânca în fiecare zi

 Consumul de branză poate preveni dezvoltarea unui cancer la ficat si chiar poate stimula sănătatea acestui organ, potrivit unui nou studiu realizat de Universitatea A & M din Texas. Studiul a const ...

Aşa prepari cel mai bun gem de prune fără zahăr. E pur şi simplu delicios!

 Gem de prune fără zahăr REŢETĂ. Ingrediente: 5 kg prune bine coapte Gem de prune fără zahăr REŢETĂ. Mod de preparare: Gem de prune fără zahăr REŢETĂ. Prunele sanatoase si foarte bine coap ...

Dacă observați asta pe raft, anunțați imediat angajații! Iată pe ce alimente să nu puneți mâna

Cum să alegi corect legumele si fructele 1. Bananele Coada bananei trebuie să fie intreagă, iar coaja nu trebuie să fie lucioasă si cat mai netedă. Bananele verzi sunt digerate mai greu de organism, de ...