Ce trebuie să ştim despre politica de protecţie a consumatorilor

 După constituirea Comunităţii Economice Europene – CEE, care avea ca obiectiv şi crearea unei pieţe comune, a fost elaborată treptat o politică de protecţie a consumatorilor, consacrată odată cu adoptarea Actului Unic European

 Aplicarea politicii de protecţie a consumatorilor în UE a reprezentat un proces care s-a realizat succesiv şi s-a desfăşurat în concordanţă cu dinamica pieţei interne. Gama tot mai diversă de produse şi servicii oferită pe o piaţă tot mai extinsă, precum şi practicile anticoncurenţiale ale unor producători şi comercianţi au creat adeseori consumatorilor din UE prejudicii şi imposibilitatea de a-şi proteja interesele într-un mediu în care transparenţa comerţului era insuficientă.
Uniunea Europeană, prin „Programul preliminar al CEE pentru protecţia consumatorilor şi politica de informare”, recunoaşte un număr de cinci drepturi de bază ale consumatorului, acceptate la nivel internaţional: dreptul la protecţia sănătăţii; dreptul la protecţia intereselor economice ale consumatorilor; dreptul la informare şi la educaţie; dreptul la despăgubiri; dreptul la reprezentarea consumatorilor la nivel comunitar şi naţional.
La nivel naţional, principala instituţie implicată în politica de protecţie a consumatorilor este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale aflat în subordinea Guvernului României. ANPC coordonează şi realizează strategii şi politica guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, prevenind şi combătând practicile care dăunează sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi evaluând efectele pe piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor şi serviciilor destinate acestora.
Printre alte prevederi importante ale actelor normative la nivel naţional, regăsim, de exemplu, în Legea nr. 296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului, la art. 10, că este interzisă condiţionarea vânzării către consumator a unui produs, de cumpărarea unei cantităţi impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unui serviciu către consumator, condiţionată de prestarea altui serviciu sau de cumpărarea unui produs.
De asemenea, orice vânzare forţată este interzisă, iar expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană se face numai în baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.
Pentru produsele de folosinţă îndelungată, acestea trebuie sa fie însoţite de certificatul de garanţie şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de către producător, conform prevederilor legale.
Vânzătorul trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului şi să ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice care trebuie să însoţească produsul.
Tot astfel, cheltuielile legate de înlocuirea produselor defecte, de remedierea sau de restituirea contravalorii acestora vor fi suportate de vânzător şi recuperate de acesta de la producător sau, după caz, de la importator sau de la furnizorul anterior aflat pe lanţul de distribuţie, dacă prin contractul încheiat între aceştia nu s-a stabilit altfel.
În cazul lipsei conformităţii, astfel cum este prevăzut în actele normative în domeniul conformităţii produselor, constatate de consumator, acesta are dreptul de a solicita vânzătorului, ca măsură reparatorie, repararea sau înlocuirea produselor, în fiecare caz fără plată, cu excepţia cazului în care această solicitare este imposibilă sau disproporţionată.
Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord între vânzător şi consumator şi fără nici un inconvenient semnificativ pentru consumator, luând în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele, în condiţiile legii.
Între obligaţiile producătorului, legea enumeră:
a) să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect, precum şi pentru cel cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu defect cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane;
b) să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate;
c) să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate;
d) să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă sau de la consumatori produsele la care organele abilitate sau specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;
e) să asigure, în cursul procesului de producţie, condiţii igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare.
Acestea reprezintă numai câteva dintre dispoziţiile în vigoare care reglementează domeniul protecţiei consumatorului la nivel naţional, domeniu ce evoluează permanent, în concodanţă cu normele Uniunii Europene.
Av. Marius COLŢUC