3hotel
3hotel1

Dimensiune font:

Cel mai vechi hotel din lume are peste 1.300 de ani

| 03-01-2018 09:19

Nishiyama Onsen Keiunkan din prefecura Yamanashi, Japonia, este recunoscut drept cel mai vechi hotel din lume, care a servit, de-a lungul istoriei de peste 1300 de ani, samurai şi turişti moderni, informează atlasobscura.com

Hotelul a fost stabilit în anul 705  de către unul dintre ajutoarele regelui Tenji şi este, şi în prezent, o destinaţie de lux pentru cei doritori de tratament şi relaxare într-un cadru natural. Apele termale din zonă au atras vizitatori, artişti şi militari, din zonele apropiate ani de-a rândul, scrie businessmagazin.ro. Printre clienţii hotelului s-au numărat şi samurai. Încă de la înfiinţare şi până în ziua de azi administrarea hotelului a fost în mâinile familiei fondatoare. Nu mai puţin de 52 de generaţii au condus hotelul până acum. Complexul Nishiyama Onsen Keiunkan este situat în Munţii Hayakama, în apropiere de Kyoto, şi are o arhitectură tradiţională, în care domină lemnul şi piatra.

Între timp hotelul s-a extins, dar atmosfera a rămas aceeaşi. În momentul de faţă este atestat în Cartea Guiness a Recordurilor drept cel mai vechi hotel din lume, dar este pe cale să-şi dobândească şi titlul izvorul  de apă termală cu cel mai mare debit de lume, izvor ce produce peste 1.000 de litri pe minut.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 
ANUNŢ Privind organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11, a selecţiei de oferte în vederea desemnării unor evaluatori în vederea efectuării rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei Subscrisa CASA DE INSOLVENŢĂ A&B SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC OPEN SERVICE SA IAŞI, anunţă organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11 a selectie de oferte în vederea desemnării a 2 evaluatori (unul pentru evaluarea bunurilor imobile şi unul pentru evaluarea bunurilor mobile ale debitoarei) care să efectueze rapoartele de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei. Bunurile imobile constau în teren şi cladiri situate în Iaşi, Calea Chişinăului nr. 45 iar bunurile mobile constau în utilaje, autoturisme şi stoc de marfă (piese auto). Ofertele vor fi depuse în plic la sediul lichidatorului judiciar în Iaşi, str. A. Panu nr. 13-15 mezanin sau trimise prin fax la nr. 0232/211090 cel mai târziu până la data de 10.07.2018 ora 16. În ofertă se va menţiona onorariul solicitat de evaluator şi perioada de execuţie a lucrării. Desemnerea ofertei câştigătoare va avea loc la data de 11.07.2018 ora 11 la sediul lichidatorului. Criteriile de desemnare a ofertelor câştigătoare atât pentru evaluarea bunurilor imobile cât şi pentru evaluarea bunurilor mobile sunt: onorariul cel mai mic solicitat de evaluator – 20 de puncte maxim şi perioada ce mai scurtă de execuţie a lucrărilor – 10 puncte maxim. Lichidator Judiciar, Casa de Insolvenţă A&B SPRL.
S.C. MECANO FUC S.A. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, construcția C1, birou 9, jud. Vaslui, nr. de înreg. La Registrul Comerțului J37/748/1992, C.U.I. RO 842629 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., desemnat prin Încheierea de ședință nr. 16/F/2016 din data de 29.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 1320/89/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 18.07.2018, ora 13.00, la sediul administratorului judiciar din Mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, a următoarelor active: Nr. crt. – Bunuri mobile – Mijloace de transport – Valoare pornire la licitaţie (lei fără TVA) BUNURI MOBILE – MIJLOACE DE TRANSPORT - GESTIUNEA IAŞI: – TRACTOR UTB, TIP U825, NR. IDENTIFICARE ROPHCCM3790004, MASA PROPRIE 4.310 KG, TOTAL MAX. AUTORIZATĂ 5.860 KG, NR. LOCURI 1, CAPACITATE CILINDRICĂ 4400 CMC, PUTERE/TURAŢIE 55/2200 (75 CP), SURSA DE ENERGIE MOTORINĂ, NR. AXE 2, TRACŢIUNE SPATE, CULOARE ROŞU-NEGRU, AN FABRICAŢIE 2012, nr. inv. 3550. Stare tehnica - funcţional – 37.760,00 3. – AUTOUTILITARĂ CATEGORIA BA SUPRASTRUCTURĂ DESCHISĂ, MARCA RENAULT VI, TIP 42AEA1/UV9A69/MIDLUM 180DCI, AN FABRICAŢIE 2006, NR. IDENTIFICARE VF642AEA000023396, MASA PROPRIE 4664 KG, MASA TOTAL AUTORIZATĂ 11990 KG, DIMENSIUNILE DE GABARIT 9545X 2500 X 3330 MM, NR, LOCURI 2, CILINDREE 4116 CMC, PUTERE 128 KW, TIP MOTOR DCI 4CJO1, SERIA MOTOR NU POATE FI POANSONATĂ, SURSA ENEGIE MOTORINĂ, TRACŢIUNE SPATE, CULOARE ALB-GRI, NR. ÎNMATRCULARE VS-05-AYG (în lista inventar este identificată ca AUTOUTILITARĂ RENAULT VI cu nr. înmatriculare IS-49-ARR), nr. inv. 4-0021. Stare tehnica - nefuncţională (defecţiuni motor, injectoarele necesită înlocuire fiind defecte, defecţiuni la sistem suspensii, ITP expirat, anvelope uzate, acumulator descărcat şi nu poate fi citit kilometrajul în bord) – 14.640,00 8. – AUTOUTILITARĂ VOLKSWAGEN, CAROSERIA FURGON 21 UŞI, TIP CADDY, NR. IDENTIFICARE WV1ZZZ9KZ1R525805, AN FABRICAŢIE 2001, NORMA DE POLUARE EURO 3, MASA PROPRIE 1.180 KG, NR. LOCURI 2, CAPACITATE CILINDRICĂ 1,896 CMC, PUTERE/TURAŢIE 47/4200 (64 CP), SURSA DE ENERGIE MOTORINĂ, TRACŢIUNE FAŢĂ, CULOARE ALBASTRU, NR. ÎNMATRICULARE IS-05-HBD. Stare tehnică - nefuncţională (defecţiuni motor, sistem suspensii, ITP expirat, anvelope uzate, caroseria prezintă urme de corozie, acumulator descărcat şi nu poate fi citit kilometrajul în bord) – 1.760,00 BUNURI MOBILE – MIJLOACE DE TRANSPORT - GESTIUNEA MOINEȘTI: 11. – AUTOÎNCĂRCĂTOR TIH, nr. inv. 400040. Stare tehnică - funcţional – 5.584,00 13. – REMORCĂ COMPA, CAROSERIE CAMION, TIP SELECT 300 AE, NR. IDENTIFICARE UVP103SUCXNAE0068, MASA PROPRIE 150 KG, TOTAL MAX. AUTORIZATĂ 500 KG, DIMENSIUNI DE GABARIT 2860*1538*1426 (L*l*h), TRACŢIUNE FĂRĂ, CULOARE ROŞIE, AN FABRICAŢIE 1999, NR. DE IDENTIFICARE BC-80-EKR – 1.200,00 Pentru bunurile mobile se aplică TVA. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 16.07.2018, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail vanzari@insolventa.ro; intenţia de vizitare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, până pe data de 16.07.2018, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine prin accesarea site-ul-ui www.insolventa.ro si la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0751083082, 0757545545, 0232/243864. Administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Descoperire rara: O masca mortuara deosebita a fost gasita intr-o necropola antica egipteana
16/07/2018 10:23

 Necropola contine cateva puturi sepulcrale sapate in pamant, unele dintre ele cu adancimea de peste 30 de metri, care conduc in niste camere mortuare. Conform arheologilor, cel putin o parte dintre artefa ...

Un aisberg monstru ameninta un sat. Oamenii se tem de ce-i mai rau
16/07/2018 09:33

Totul depinde de cum va evolua vremea in urmatoarele zile, arata Science Alert. Daca un vant suficient de puternic va sufla la momentul potrivit, atunci aisbergul ar putea fi impins in golful Baffin, iar criza ...

Stiai ca bananele coapte si cele necoapte au cu totul alte beneficii? Alege in functie de nevoile organismului tau
16/07/2018 09:18

 Potrivit unui nutritionist autor de carti, Rhiannon Lambert, ar trebui sa le alegem cunoscandu-ne nevoile organismului, arata Science Alert, care citeaza Business Insider. Alege-le pe cele verzi, daca ai ...

10 români au ratat
16/07/2018 09:12

 Rezultate joker. Duminică, 15 iulie 2018, a avut loc o nouă extragere Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc. Rezultate Joker: 41 23 3 18 2 + 18 Niciun roman nu a nimerit combina ...

 

 În pană de idei? Trei parfumuri pentru bărbați care te vor scoate din încurcătură
16/07/2018 00:00

Shopping-ul este o provocare, mai ales dacă destinatarul este o enigmă pentru tine. Sau poate că acesta are tot ceea ce si-ar putea dori. Din fericire, solutia este mai simplă decat crezi. În loc să ...

Rezultate Loto 6/49 și Joker. Anunț de ULTIMA ORĂ de la Loteria Română
15/07/2018 15:21

 Rezultate Loto 6 din 49, Loto 6/49 si Joker in timp real. Loteria anuntă la categoria I a jocului Joker cel mai mare report din istoria acestui joc: aprox. 20,35 milioane lei (aprox. 4,37 milioane de eur ...

Doi copii de 3 ani erau închiși în această cutie când părinții mergeau la serviciu
15/07/2018 13:40

Caz absolut socant in Brazilia: părintii isi inchideau gemeni de 3 ani intr-o cuscă de lemn in orele in care aveau treabă sau mergeau la serviciu. Politia a primit indicii anonime despre situatia revoltăto ...

Am trecut de prima eclipsă, mai urmează două. Lidia Fecioru ne avertizează despre această perioadă
15/07/2018 13:09

Toate explicaţiile despre cum ne influenţează eclipsa şi ce urmări va avea asupra vieţilor noastre au fost date pentru Romania TV de parapsihologul Lidia Fecioru. "A fost una ieri şi cred că mai s ...

Fantezia ascunsă pe care o au 53% dintre femei
15/07/2018 10:13

 Potrivit acestui studiu, 53% dintre femei au in comun aceeasi fantezie, pe care o tin secret. Se pare că acestea se gandesc cum ar fi dacă s-ar depărti de partenerul de viată. La polul opus se află ...

Imbratisati de 3.000 de ani: O femeie a cerut sa fie ingropata de vie, ca sa-si tina vesnic sotul in brate
14/07/2018 16:29

 Arheologii au scos la lumina, dupa 3.000 de ani, ramasitele a doua persoane, un barbat si o femeie, inlantuite intr-o imbratisare care a sfidat timpul. Analiza scheletelor a aratat ca barbatul a murit pri ...