Celulita mea: 5 soluţii secrete

default

Dimensiune font:

| 15-10-2012 16:00

Celulita mea: 5 soluţii secrete

 

Contrar părerilor că celulita are legătură cu grăsimea, celebrul Dr. Oz susţine că ea este mai degrabă asociată cu schimbările care se petrec în structura pielii. Află ce remedii eficiente a recomandat specialistul în cadrul emisiunii sale!

90% dintre femei susţin că au probleme cu celulita. Dacă până acum specialiştii ne atenţionau că această afecţiune are legătură cu depozitele de grăsime care-şi fac apariţia sub piele, dr. Oz a dezvăluit în emisiunea sa, "The Dr. Oz Show", că aspectul de coajă de portocală este dat de structura pielii. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, stratul de piele devine mai subţire, iar printre principalii factori care favorizează acest lucru se numără stresul, schimbările hormonale, fumatul şi alimentaţia proastă. Astfel îşi face apariţia acel aspect de coajă de portocală care ne dă atât de multe bătăi de cap.

Dacă ai încercat toate trucurile pe care le-ai avut la îndemână pentru a atenua celulita şi nu au dat roade înseamnă că le-ai scăpat din vedere tocmai pe cele care sunt eficiente.

 

Iată ce remedii ieftine şi eficiente recomandă dr. Oz:

 

1. Aplică zilnic o cremă anticelulită cu cafeină!

Sunt eficiente, ieftine şi uşor de găsit. Prin aplicarea cremei cu cofeină, zonele cu probleme se deshidratează şi aspectul pielii se îmbunătăţeşte. Astfel, pielea devine mai fermă şi cu un aspect neted. Acum ştii ce cremă trebuie să alegi pentru a obţine rezultate vizibile! Uită-te pe lista cu ingrediente şi alege cremele anticelulită care au o concentraţie de cafeină de 5%.

2. Alege lenjeria fără bandă elastică!

Atunci când vrei să cumperi bikini trebuie să-i alegi pe cei care nu au elastic în partea de sus pentru că acesta accentuează celulita. Este de preferat ca partea de sus a chilotului pe care îl alegi să fie din dantelă care să nu exercite o presiune în zona respectivă.

3. Împachetare cu alge marine o dată pe săptămână

Poţi să-ţi prepari o mască cu alge marine pe care să o aplici pe zonele problematice. Amestecă pudră de alge marine cu argilă, zeamă de lămâie şi miere de albine. Cu ajutorul unei spatule se aplică masca pe zonele cu probleme, se împachetează cu folie alimentară şi se lasă să acţioneze 25 de minute.

4. Exfoliază-te cu zaţ de cafea!

Nu arunca niciodată zaţul de cafea, ci păstrează-l pentru seara când te întorci de la serviciu şi să-l foloseşti pentru exfolierea zonelor afectate de celulită. Amestecă-l cu puţină cacao şi ulei de măsline, masează zonele cu celulită, lasă-l să acţioneze 10 minute şi îndepărtează cu apă caldă.

5. Împachetări cu unt de cacao sau unt de shea

Foloseşte unt de cacao sau unt de shea nerafinate, masează zonele problematice, împachetează-le cu folie alimentară şi lasă să acţioneze cât mai mult. La final este indicat să nu faci duş 6-8 ore pentru a permite substanţelor active să acţioneze.

 

Atenţie la alimentele care favorizează celulita!


Potrivit prof. dr. nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi, nu trebuie să ai kilograme în plus pentru a avea celulită. Cunoscută şi sub denumirea de coajă de portocală, celulita afectează 90% dintre femei, indiferent dacă sunt slabe, cu o greutate normală, supraponderale sau chiar dacă fac sport cu regularitate. Cum nu poţi schimba mulţi dintre factorii de risc pentru celulită, trebuie să acorzi o mare importanţă alimentaţiei:

1. Sucurile carbogazoase şi fresh-urile în exces
2. Cafeaua în exces
3. Alcoolul în exces
4. Prăjelile şi alimentaţia de tip fast-food
5. Mezelurile şi alte grăsimi animale preparate industrial (conserve, semipreparate, pate)
6. Dulciurile şi alimentele rafinate.

 

 

http://www.eva.ro/

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei