Cu mult curaj, despre (de)stigmatizare
Dimensiune font:
De obicei, atunci când ne îmbolnăvim, cei din jur sunt alături de noi, încearcă să ne susţină, suntem înconjurați de gânduri bune și de compasiune * dar mai este acest lucru valabil când este vorba despre o boală mintală?
Creierul este cel mai complex și poate cel mai fascinant organ. Datorită lui ne putem mișca, putem vorbi, putem acționa. Datorită lui avem amintiri, știm cine suntem prin prisma memoriei. Astfel, când o parte din el nu mai funcționează la fel ca înainte, atât persoana în cauză, cât și cei din jur spun că „nu mai este același”. Afecțiunile mintale sunt ample, includ mulți factori și afectează, activ sau pasiv, sfera personală, familială şi socială a individului. Multe persoane cu afecțiuni de acest gen sunt de părere că boala în sine ar fi mai ușor de suportat dacă nu ar exista stigmatizarea.
Psihiatria a fost din totdeauna însoțită de stigmatizare, uneori devenind chiar tabu. Acestă stigmatizare este făcută chiar și fără intenție. „Ce ar spune lumea dacă s-ar afla că merg la terapie?”, „Va apărea această internare în dosarul meu medical? Oare mă va mai angaja cineva?”, sau simpla „amenințare” a unui părinte către un adolescent rebel - „Te duc la psiholog!”, sunt exemple în care boala mintală este considerată o rușine, nu o afecțiune demnă de empatie și compasiune.
În spatele fiecărui comportament agresiv sau bizar se află o suferință, o durere umană, se află frica și aceste comportamente sunt de obicei evaluate și etichetate de către cei din comunitate. Fiecare pacient cu o afecțiune mintală ascunde atât frica de boală, cât și frica de stigmatizare, din păcate, o frică puternic fondată. Informarea corectă cu privire la tulburările mintale ar putea fi o soluție de cooperare în demersul decatalogării acestor pacienți și în ideea reintegrării lor în mediul social.
Psiholog clinician principal Liliana CHIROŞCĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau