Cum folosim anxietatea în dezvoltarea copiilor
Dimensiune font:
În jurul nostru vedem copii care se agaţă de braţele părintelui când trebuie să intre în sala de clasă, copii care atunci când observă furnici sau aud diverse zgomote se sperie, ţipă şi fug * atitudinea lor arată clar un grad ridicat de anxietate
În doză mică, anxietatea este benefică pentru că determină copiii să evite pericolele, să ia decizii şi măsuri eficiente şi să acţioneze la capacitate maximă. Relaxarea completă nu este utilă în cazul unui examen unde este necesară agerimea minţii, o modalitate de răspuns rapid sau de reacţie imediată. Este nevoie de teamă atunci când există un pericol real pentru că ea îi ajută să reacţioneze, îi impulsionează să ceară ajutor, să fugă, să se ascundă.
Consecinţele unui nivel crescut de anxietate
Când însă anxietatea are un nivel ridicat, disconfortul pe care copiii îl resimt este unul intens. Acesta poate îmbrăca mai multe forme. „Pot exista senzaţii fizice (bătăi puternice ale inimii, muşchi încordaţi, transpiraţie, tulburări gastrointestinale), ticuri nervoase (roaderea unghiilor, a jucăriilor, tragerea de păr), tipare comportamentale de timiditate, perfecţionism, compulsivitate şi încercarea de a controla mediul în care se află, spaime reale sau imaginare”, a explicat psihoterapeutul Ştefania Plai.
Atât temperamentul, cât şi traumele pot juca un rol important în apariţia anxietăţii, însă de multe ori părinţii sunt cei care creează anxietatea copiilor, fără să-şi dea seama de acest lucru. O atmosferă familială de protecţie exagerată sau nervozitate poate să conducă la aceste manifestări. Reproşurile reciproce dintre părinţi cu privire la neasigurarea securităţii celui mic sumatizate în fraza deja celebră „Ai grijă...copilul!“ reprezintă un context prielnic pentru dezvoltarea comportamentelor de tip anxios. „Dacă părinţii tratează viaţa cu teamă, copiii vor învăţa să facă acelaşi lucru. Ei vor învăţa de la părinţi să fie mereu în alertă maximă, având sistemul de analiză deviat mult spre situaţiile cu potenţial risc“, a atras atenţia psihoterapeutul.
Părinţii se simt de multe ori neputincioşi când copiii lor devin anxioşi şi observă dificultatea de a ţine balanţa în echilibru. „Un părinte îşi doreşte să ştie exact ce are de făcut copilul în caz de cutremur, dar să nu se gândească la asta de fiecare dată când intră într-o clădire. Îşi doreşte să-l vadă pe copil cum îşi verifică temele şi-şi corectează greşelile observate, dar nu să fie perfecţionist şi să rupă foile dacă a greşit. Îşi doreşte să respecte regulile de igienă, dar nu să se spele din cinci în cinci minute pe mâini“, a continuat Ştefania Plai.
Anxietatea este evidentă de cele mai multe ori, însă sunt şi cazuri în care copiii au anumite manifestări dintre cele enumerate, părinţii sau profesorii neştiind că este vorba despre anxietate, pentru că aceasta se manifestă în moduri foarte diferite. De exemplu, sunt copii care aleargă nestingheriţi prin curtea şcolii, ciocnindu-se de colegi şi cadre didactice. Anxietatea poate fi o cauză a acestui comportament foarte des întâlnit în şcoli şi grădiniţe. Unii copii, îngrijoraţi fiind că nu au cu cine se juca, neavând formate abilităţile sociale necesare citirii situaţiei în care se află şi alăturării în cadrul unui joc organizat, aleargă de ici-colo în timpul pauzei, ciocnindu-se de ceilalţi tocmai pentru că evită contactul vizual cu ei.
Ce se întâmplă la nivel fiziologic
Când creierul percepe o ameninţare, sângele este pompat cu putere de către inimă spre braţe şi picioare. Muşchii se încordează, iar respiraţia şi ritmul cardiac se accelerează. Hormonii şi neurotransmiţătorii invadează pentru a da agerime şi putere. Cascada de evenimente din corp îi derutează foarte tare pe copii. Sunt pregătiţi de acţiune, dar nu există un duşman real. E ca şi cum ar antrena şi pregăti o oaste întreagă de soldaţi şi nu ar exista niciun pericol. Tensiunea se acumulează toată în corp şi asta conduce la neastâmpăr, nervozitate, agitaţie. „În aceste cazuri, vorbindu-le copiilor şi explicându-le că simptomele fizice pe care le simt ei au o explicaţie, îşi vor accepta senzaţiile în loc să creadă că sunt semnale ale unui pericol iminent. Antrenându-le abilităţile sociale de relaţionare în grup, anxietatea socială va scădea şi se vor putea integra în cadrul activităţilor de joc împreună cu colegii şi prietenii”, a fost sfatul psihoterapeutului.
Abordarea cognitiv-comportamentală a fricilor prin joc şi distracţie se face conform vârstei şi specificului fiecărui copil şi este foarte utilă în astfel de situaţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau