Cum gestionăm relaţiile dintre fraţi

Între răsfăţ şi neglijare, părinţii sunt cei care au de făcut faţă provocării de a transmite copiilor că dragostea, împărţită, se poate înmulţi

Vine un timp când aproape orice copil spune că şi-ar dori un frate sau o soră, în funcţie de vârsta lui conştientizând mai mult sau mai puţin că acesta va fi ceva mai mult decât un partener de joacă, cel puţin la început. Când dorinţa i se împlineşte, reacţiile lor sunt diferite şi totodată schimbătoare.
Uimiţi, încearcă să ia în braţe noua „păpuşă” şi poate nu înţeleg de ce nu poate fi „manevrată” oricum. Îşi doreşte să împartă jocurile şi jucăriile cu fratele sau sora, dar acesta nu este tocmai tovarăşul pe care şi-l imaginau. Mai mult, acaparând mult din timpul părinţilor, observând cum noua fiinţă din casă are parte de atenţia unui bibelou fragil, decepţia nu e departe. Frăţiorul nu numai că nu se joacă încă, dar pare să şi răpească din ceea ce trebuia să fie doar dragostea pentru sine, atenţia totală a părinţilor.
De multe ori, copiii care abia aşteptau să-şi vadă fratele sau sora refuză brusc să mai meargă la grădiniţă, parcă geloşi pe timpul pe care mama îl acordă noului născut. În alte situaţii, atrag atenţia părinţilor prin „boacăne” pe care altădată nu le-ar fi făcut, izbind o jucărie, ţipând din nimic sau poate, în colectivitate, devine agresiv. Fratele cel mare poate simţi, cu toată pregătirea înaintea apariţiei noului membru al familiei, că nu mai este centrul universului pentru părinţii săi.
Când este implicat în cât mai multe activităţi împreună cu noul născut, activităţi pe care le poate înţelege şi îndeplini, în funcţie de vârstă, copilul cel mare se poate simţi util de folos părinţilor. Este important însă ca responsabilizarea sa să fie făcută conform vârstei pentru ca tot ceea ce ar trebui să fie o activitate plăcută desfăşurată împreună, un început de responsabilizare chiar, să nu devină presiune. Fraţii mai mari care, din lipsa de timp a părinţilor, ajung să fie nevoiţi să sacrifice din timpul propriu de joacă pentru a-l supraveghea pe junior, resimt acest fapt ca pe o nedreptate ce li se face, ca pe o povară de care îşi doresc să scape.
Util pentru fratele cel mare şi dezvoltarea lui armonioasă este un timp dedicat doar lui, ca înainte de apariţia juniorului în familie, fie că este vorba de o oră pe care tatăl o petrece doar cu el jucând jocul preferat, fie că mama îl duce doar pe el la plimbare.
Mai devreme sau mai târziu, competiţia între fraţi apare oricum, cei doi (trei, patru...) având un obiectiv tacit din a atrage atenţia şi dragostea părinţilor asupra lor.
Psihoterapeut Iulia CRUŢ

Citeşte şi: Învaţă să rupi „cordonul ombilical”

„Dă şansă fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta” – Mark Twain