Cum recunoaştem depresia

Această tulburare aduce disperare şi întuneric, neputinţă şi lipsa voinţei de a întreprinde orice

 

Cu ochii privind în gol, abia ducându-se pe sine, omul pe care a pus stăpânire depresia, nu mai vrea nimic, aproape că nu mai mănâncă, îşi îndeplineşte cu greu sarcinile şi obligaţiile de serviciu, totul pare a fi un supliciu.

Avem în cultură o indiferenţă faţă de omul care trece prin episoade de depresie, de multe ori acesta fiind neînţeles de cei apropiaţi, dacă nu chiar condamnat că nu „îşi vine în fire”, i se spune uneori că „se alintă”.

Citeşte şi Violonistă de la 5 ani: „Sufletul meu cântă în culorile sufletelor celor care ascultă”

 

Cu factori declanşatori diverşi, pe un fond de tulburare emoţională posibilă în antecedent, depresia nu alege între bărbaţi şi femei, deşi statisticile spun că femeile ar suferi mai des de episoade depresive. Probabil, şi aici este din partea mai multor specialişti o părere, bărbaţii, etichetaţi de societate ca fiind „sexul tare”, se ascund şi îşi ascund mai des trăirile, neputinţele. Destul de frecvent asociată cu alcoolismul, depresia începe să fie luată în serios după mediatizarea unor cazuri de suicid care mereu vin ca o surpriză.

Din fericire, tocmai mediatizarea acestor cazuri pare să ducă la conştientizare şi la îndemnul de a nu trata cu indiferenţă aceste stări, doar cu speranţa că „va trece”. Sufletul greu, negru de apăsarea depresiei, nu îşi mai exprimă adevărata lui energie, nu mai vorbeşte omului despre nimic bun, pentru că nu mai poate. Orice zi în plus câştigată poate face diferenţa între recăderi frecvente şi depresii majore şi o viaţă reluată în propriile mâini.

Psihoterapeut Iulia CRUŢ