Cum se instalează programele mentale

default

Dimensiune font:

| 03-12-2015 06:00

Imaginaţi-vă mintea umana ca un calculator performant, dar cu programe de operare defectuoase * nu calculatorul este problema, ci softul, programele care rulează pe el * acele programe sunt virusate sau fac funcţii mici, limitate, în genul poveştii „Prinţ şi cerşetor”, în care s-a folosit sigiliul regal la spart nuci 

Mintea este un sigiliu regal, dar e folosită exact ca şi cerşetorul din poveste, la funcţii inferioare cu mult capacităţilor sale reale. „Gândind că problema sunt programele, am încercat cu întreaga determinare de care eram capabilă să identific schemele de gândire defectuoase, la mine şi la cei cu care am lucrat. Nu am întâlnit încă pe cineva care să nu îşi dorească să fie fericit, indiferent cum definim fiecare acest concept. Implicit, şi eu fac parte din aceeaşi categorie”, a spus medicul psihiatru Andreea Hefco.
Programele au o caracteristică general comună – oferă un rezultat aflat în direcţie opusă de fericirea dorită. Scopul fiecăruia dintre noi este să identificăm schemele de gândire care ne împiedică să trăim ceea ce dorim. „În ceea ce mă priveşte, le-am găsit. Nu pot afirma că le-am găsit pe toate, dar pe cele principale, repetitive, le-am identificat cu siguranţă. Din punctul meu de vedere, programele nu sunt dificil de identificat, nu sunt criptate şi vizibile doar sub lupa unei psihanalize adânci. Asta pentru că ele se reflectă fidel în ceea ce trăim, adică în evenimentele din viaţa noastă şi în felul în care noi răspundem la aceste evenimente”, a continuat specialistul.

Observarea onestă
Programele atrag evenimente care le confirmă, exact ca o frecvenţă emisă în spaţiu şi care generează sau atrag rezultate pe măsura a ceea ce emitem. Pentru a le identifica, e nevoie de un ingredient anume: observarea onestă. „Asta înseamnă că eu îmi pun o parte din minte, prin libera mea alegere, în poziţia de observator, fapt care îmi permite să păstrez mereu activă un fel de cameră de înregistrare prin care eu mă văd pe mine într-o situaţie şi, în acelaşi timp, tot eu sunt actor în situaţia respectivă. Partea cu onest e una mai dificilă decât cea cu observarea din cauză că programele de operare mentale tind să fie protejate tot de către minte, în feluri diferite. De ce protejate? Pentru că ele apar, de regulă, ca mecanisme de apărare în anumite situaţii, adică la momentul formării lor ne-au ajutat să integrăm ceva ce atunci nu reuşeam altfel”, a completat dr. Hefco.
Poate vă întrebaţi cum un program de tipul «nu merit să fiu iubit» poate să apere ceva, dar poate, pentru că s-a născut ca o explicaţie pentru o lipsă de afecţiune care altfel nu avea sens sau loc în mintea unui copil. Spun copil, pentru că aceste programe sunt create cel mai adesea în primii ani de viaţă sau sunt primite ca «adevăruri» de la părinţi şi familie. „Descoperind programele, tendinţa firească e ca o dată recunoscute să nu mai intrăm pe ele automat, asemenea unei locomotive pe o linie veche de tren care duce mereu în aceeaşi direcţie. Am spus tendinţa firească, numai că în practică firescul este adesea ignorant pentru că tot mai intrăm în aceleaşi situaţii sperând ca măcar de data această linia veche de tren să ducă în altă parte. Dar nu duce. Cunoscând programele mentale defectuoase, poziţia fiecăruia în raport cu fericirea dorită nu este mai bună”, a atras atenţia psihiatrul.

Cum se resetează mintea
Care e rostul acestei observări oneste a programelor mentale, dacă acest fapt nu ne duce spre ceea ce am sperat?! Rostul e că pot alege. Abia acum pot alege conştient să fac altceva, să nu mai intru pe vechea linie de tren. Această alegere este totodată ca un semnal de a retrage energia de la o mare linie de consum, pentru ca toate aceste programe înscrise în mentalul nostru se întreţin cu multă energie. „Energia retrasă se concretizează pe zi ce trece într-o capacitatea mai mare de a fi prezent în viaţa mea. E nerealist să-i ceri unei persoane să fie cât mai mult prezentă în fiecare clipă de viaţă dacă o mare parte din energia necesară acestei atenţii este risipită efectiv în întreţinerea programelor mentale. Observarea onestă are importanţă, dar e doar o parte din drum”, completat dr Andreea Hefco.
Cealaltă parte, adică a alege să nu mai intru pe calea cea veche şi să fac altceva, este ca o întoarcere de cârmă care implicit schimbă direcţia şi destinaţia pentru că ieşim din căile înscrise în mintea noastră. Acestea, nealimentate energetic se diminuează în timp până la dispariţie totală.

Programele recunoscute nu dispar doar prin faptul că le cunoaştem. Ele generează în continuare situaţii care le confirmă în realitatea noastră de zi cu zi. Observarea onestă ne face să le recunoaştem, dar nu pune o barieră pentru a ne opri să intrăm pe ele. Dar diferenţe sunt. Totul durează mai puţin. Ieşim mai repede, cu mai puţină dramă, dar asta nu e chiar sinonim cu a fi fericiţi.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei