Cum se întreţine mobila
Dimensiune font:
Mobila trebuie curăţată şi lustruită măcar o dată pe săptămână* pentru curăţatul mobilei se poate folosi o soluţie pe bază de ceară de albine, terebentină şi gaz * ea poate fi preparată şi în casă, purtând denumirea de ceară de mobilă * înainte de curăţare, ceara de mobilă se topeşte, ţinând vasul în care se află aceasta în apă fierbinte
Mobila care nu a mai fost lustruită se spală uşor cu apă călduţă şi se şterge cu o cârpă uscată. Se acoperă apoi cu un strat subţire de ceară şi se şterge din nou cu o cârpă din postav, pentru a căpăta luciu. Pentru mobila lustruită se recomandă o soluţie specială de lustruit. Se întinde într-un strat subţire. Se lasă timp de 20-30 minute şi apoi se şterge cu un prosop curat din finet. Mobila se şterge în final cu ajutorul unei cârpe din postav sau chiar cu vată, până capătă luciu.
Este indicat ca tapiseria mobilei să fie curăţată în aer liber, praful îndepărtându-se cu ajutorul unei perii. Mobila tapisată se poate curăţa şi în cameră. Se acoperă cu un cearşaf umed şi se bate cu bătătorul. Pe măsură ce cearşaful se murdăreşte, se clăteşte şi apoi este utilizat din nou, până când praful a fost îndepărtat de pe mobilă. Tapiseria se şterge în final cu o cârpă din finet.
Tapiseria din pluş se curăţă cu ajutorul unui burete înmuiat în apă caldă şi stors bine. Petele de grăsime se îndepărtează cu benzină. Tapiseria din piele se curăţă de două ori pe săptămână, cu o cârpă din lână înmuiată în albuş de ou bătut spumă. Pielea îşi recapătă imediat luciul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau