Cum stabilim obiectivele pentru copiii noştri
Dimensiune font:
Reperele pe care le oferim copiilor noştri sunt ca nişte faruri după care ei îşi construiesc încrederea, sentimentul de încredere în propria persoană şi stima de sine * prin repere înţeleg acum ţintele pe care noi, ca părinţi, îi provocăm să le atingă * în acelaşi timp, ţinta se transformă în valoare, scop şi barem pentru evaluare şi autoevaluare
Modul în care le stabilim noi copiilor aceste ţinte este unul firesc, de la sine înţeles în perioada în care aceştia încă îşi formează imaginea despre lumea înconjurătoare, mediul social şi relaţii. Astfel, inclusiv prin laudele pe care le oferim când se înregistrează victoria asupra scutecelor, în conformitate cu dezvoltarea suficientă a controlului sfincterian, am stabilit deja copilului un scop, i s-a trasat cumva o direcţie de urmat. Deşi există posibilitatea ca „accidente” să mai apară, copilul înregistrează deja că „oliţa” este o „ţintă” şi, în condiţiile în care dezvoltarea fizică permite, când copilul nu resimte scopul ca fiind unul peste puterile sale, se bucură şi el de fiecare succes înregistrat, capătă încredere în sine. Dacă fixarea acestui scop devine însă pentru părinte o ţintă prea timpurie, impusă înaintea dezvoltării fizice corespunzătoare şi, mai ales folosind presiuni psihice ca tonul vocii ridicat, inocularea ruşinii sau pedepse, sentimentul de neputinţă şi neîncredere în sine se va fi instalat deja.
Atenţie la motivaţie
În etapele următoare de dezvoltare, le propunem copiilor noştri scopuri legate de performanţe şcolare şi asta îi ajută mult să se orienteze şi să se evalueze. Ei se vor evalua oricum în comparaţie cu alţi colegi, fie că vrem sau nu, important este să primească şi de la părinţi şi educatori repere şi feedback. Copiii sunt diferiţi ca abilităţi şi ritm de învăţare, ca motivaţie, de aceea orice scop care ţine cont de unicitatea sa va fi mai uşor de urmat dar mai ales va declanşa în copil dorinţa de a-l urma. Ceea ce ni se pare realizabil ne angajează pe toţi cu mai mult entuziasm decât ceea ce pare o fantasmă, ceea ce credem că nu putem face sau nu ne place. În tot acest context, comparaţia pe care uneori o facem între copii, între rezultatele lor, motivează pe termen foarte scurt, declanşează în interiorul copilului un prim impuls „O să-ţi arăt că şi eu pot şi pot mai mult” dar, pe termen lung lucrează în dezinteresul lui, copilul simţindu-se incapabil să ţină pasul cu mereu alte subiecte de comparaţie şi nu se va simţi apreciat pentru ceea ce este, pentru efortul pe care îl depune. Până la vârsta la care copilul începe să-şi identifice singur scopurile părinţii şi educatorii sunt cei care le arată un drum de urmat, de fiecare dată conform cu valorile personale ale lor, cu credinţele şi motivaţiile noastre.
Citeşte şi: Cum poţi îmbunătăţi relaţia cu partenerul
Psiholog Iulia CRUŢ
Putem crede că ei, copiii, încă nu ştiu să aleagă, nu ştiu ce îşi doresc, dar nu strică niciodată să-i întrebăm, să le cerem părerea. Am putea fi surprinşi de răspunsuri mai mature decât credeam, de viziuni creative asupra vieţii şi ne-am putea îmbogăţi şi noi, ca adulţi cu perspectiva lor. În plus, relaţia dintre părintele care îşi întreabă şi îşi ascultă copilul, când ei discută în loc să hotărască în locul copilului, este una menită să cadă mai uşor în capcana revoltelor şi reprimării şi astfel mai armonioasă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau