Cunoaşte-ţi sufletul
Dimensiune font:
Una dintre metodele prin care se pot accesa emoţiile negative care au provocat răni sufleteşti, lăsate în urmă de trenul vieţii, este călătoria interioară * scopul este de a reuşi să zâmbim tristeţii, durerii, fricii, frustrării şi tuturor emoţiilor negative * prin acest demers pot fi accesate cauzele psihoemoţionale ale bolilor şi dezechilibrelor fizice
Călătoria interioară se adresează atât laturii noastre emoţionale, cât şi somatice. Metoda se concentrează pe abordarea resurselor interioare profunde care ne conduc către echilibrarea corpului şi a minţii, către eliberarea de problemele emoţionale nerezolvate. „Cercetările ştiinţifice au demonstrat că 85% din cauzele bolilor au componente emoţionale, că ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm. Ar fi minunat însă, dacă ne-am concentra şi asupra a ceea ce-i face pe oameni să trăiască frumos şi nu numai asupra a ceea ce-i îmbolnăveşte”, a explicat Simona Luncanu, psiholog clinician principal.
Când ne urcăm în trenul vieţii?
Călătoria se poate aplica în planul emoţional atunci când răsunetul mâniei, tristeţii, al frustrării ori anxietăţii devine asurzitor, atunci când durerea provocată de pierderea unei persoane dragi ne împiedică să preţuim viaţa, atunci când sentimentele de inferioritate şi lipsa preţuirii de sine ne încătuşează în propria carapace, atunci când sensibilitatea faţă de critici sau teama de eşec construiesc bariere, ne împietresc în neautenticitatea realităţii. „În planul somatic, apariţia bolilor poate fi privită ca o posibilitate de a ne confrunta şi elibera de problemele emoţionale înmagazinate în interiorul fiinţei, producându-se astfel o armonizare pe toate nivelele: emoţional, spiritual şi fizic”, a adăugat specialistul.
După parcurgerea acestui proces se schimbă perspectiva asupra propriei persoane şi asupra lumii, se trăiesc sentimente de eliberare, se descoperă că pacea, iubirea şi iertarea se află în centrul fiinţei noastre, se ridică voalul cu care ne-am înconjurat de-a lungul vieţii, convingerile negative, dându-ne permisiunea de a străluci, de a fi noi înşine, autentici, inteligenţi, iubitori.
„Tot ceea ce avem de făcut este, ca sub ghidajul empatic al psihologului, să descoperim tărâmul relaxării şi să îngăduim sufletului a se bucura de această călătorie magică spre noi înşine”- Simona Luncanu, psiholog clinician principal
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau