Despre independenţa adolescenţilor
Dimensiune font:
Primele semne de dorinţă a independenţei apar la vârsta pre-adolescentă * la 12-14 ani, copilul doreşte să aibă un grup de prieteni, să meargă în excursii şcolare fără ca părintele să fie participant, să iasă în oraş fără să îşi vadă mama la câţiva metri în spate
În viaţa tuturor fiinţelor vii, există momentul în care copiii se despart de părinţi şi îşi încep viaţa independent. Puii de pasăre părăsesc cuibul, cei de leu trebuie să vâneze singuri, în timp ce alte specii, precum broaştele ţestoase, vin pe lume fără a şti că au existat părinţi. În cazul omului, copilul petrece cel mai mult timp alături de părinţi, dintre toate speciile. Există o linie foarte delicată între a fi alături de copil în situaţiile-cheie, în a-l sprijini atunci când are nevoie, în a-l orienta spre o cale care i se potriveşte şi pe care şi-o doreşte, şi între a nu îi da voie să fie pe cont propriu în nici o situaţie.
Desigur că este foarte important ca părinţii să petreacă timp împreună cu copiii lor, în special înainte de adolescenţă. Acest fapt construieşte bazele unei relaţii frumoase părinte-copil, ce se va menţine de-a lungul vieţii. Astfel, acel copil va şti că poate găsi un ajutor de încredere în părinţi. Dar ce se întâmplă când copilul nu mai este chiar copil?
Cum se stabileşte o relaţie sănătoasă părinte-copil
La vârsta pre-adolescentă, apar primele semne de dorinţă a independenţei. Copilul, acum în jur de 12-14 ani, doreşte să aibă un grup de prieteni, să meargă în excursii şcolare fără ca părintele să fie de asemenea participant, să iasă în oraş fără să îşi vadă mama la câţiva metri în spate. Cum este posibil să ne asigurăm că deciziile acestuia sunt bune? Că nu îşi va alege grupuri dăunătoare sau ca nu va începe activităţi necorespunzătoare vârstei lui, fără să ne putem implica în viaţa sa? Clasicele sfaturi repetate acasă nu par să fie destule. Aici intervine importanţa relaţiei iniţiale cu părinţii. Un copil aflat în relaţii bune cu familia sa, în care i s-a acordat încredere, în care poate avea încredere, are şanse mult mai mici să o ia pe o cale toxică, chiar de la vârsta pre-adolescentă. Cu atât mai mult în adolescenţă, acesta va fi şti să deosebească binele de rău, situaţiile periculoase în care se poate afla de cele fireşti.
Copiii controlaţi în permanenţă, în general, au (ne)şanse mult mai mari să se ascundă de părinti, să îi mintă şi să creeze un adevărat arsenal de alibiuri, pentru a face lucrurile pe care şi le doresc fără a „dezamăgi” părinţii. Astfel, părinţii trăiesc cu impresia falsă conform căreia copiii lor sunt „perfecţi”, exact aşa cum şi-au dorit ei, şi intră într-o stare de alertă, urmată de negare, când se dovedeşte, în final, a fi altfel. De aici, nu se mai poate vorbi de o relaţie sănătoasă, bazată pe încredere. Dar această situaţie poate fi evitată prin discuţii deschise şi prin acceptarea de către părinţi a faptului că puiul lor, fiind o fiinţă socială, va părăsi uneori cuibul. Prin acordarea independenţei, trăsături elementare precum responsabilitatea şi abilităţile sociale au o cale liberă de a se dezvolta.
Psiholog clinician principal, psihoterapeut Liliana CHIROŞCĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau