Dezvoltare prin practicarea sportului de performanţă

default

Dimensiune font:

| 21-07-2016 05:50

Sportul practicat de copii nu-l poate oglindi în detaliu pe cel practicat de către adulţi * ei sunt în formare şi de aceea este foarte importantă abordarea diferenţiată atât a antrenamentelor tehnice, tactice, cât şi a pregătirii mentale * fiecare copil are dreptul de a se implica într-un sport în concordanţă cu nivelul potrivit vârstei şi capacităţii lui. Educaţia sportivă poate să le ofere temelia, baza formării caracterului prin ample oportunităţi de a dobândi abilităţi şi de a se simţi capabili

 

 

 

Atunci când miza devine plăcerea de a juca, copilul îşi permite şi are dreptul să fie şi în altă zonă decât pe tabela de marcaj pe care toţi cei din jur o urmăresc îndeaproape, bucurându-se de marea libertate de expresie a ceea ce-i place cel mai mult să facă, să joace. Abia atunci când spiritul jocului şi fair-play-ul vor trece înaintea rezultatelor în sistemul lui de valori, va atinge starea de flow şi va depăşi propriile bariere autolimitative. Mulţi copii vin să joace pe teren cu speranţa că va fi un joc uşor, nefiind pregătiţi să facă faţă situaţiilor complicate ce se vor ivi, iar alţii pornesc din start cu ideea că va fi un joc dificil datorită adversarului foarte bine pregătit şi consideră că nu mai are nicio relevanţă să acceseze un nivel mai profund al propriilor abilităţi. Desigur, ambele modalităţi de raportare la joc nu le sunt benefice. Privind însă competiţia ca o autoprovocare, va creşte probabilitatea de a se instala puterea de a se surprinde pe ei înşişi ca o modalitate de autodepăşire, ca o oportunitate de a învăţa şi a se dezvolta, împrietenindu-se cu dificultăţile, cu fricile proprii”, a explicat psihoterapeutul Ştefania Plai. În condiţiile acestea, accesarea unor resurse suplimentare proprii pe teren va deveni rutină. Sentimentul pe care-l vor dobândi când vor observa că au realizat un lucru pe care nu credeau că-l pot atinge, va fi unul de satisfacţie supremă care le va accentua sentimentul de încredere în forţele proprii.

 

Citeşte şi

Importanţa stării de flow în atingerea performanţei

 

Dezvoltare prin practicarea sportului de performanţă

A avea un proiect de dezvoltare în spatele practicării sportului, cu repere clare pe o perioadă de timp, va presupune faptul că eforturile depuse vor avea contur şi se vor înscrie într-o viziune de ansamblu. Vom putea vorbi apoi de încrederea în forţele proprii care nu vine de la sine, ci tocmai din observarea, conştientizarea acestui demers de muncă pavat cu rezultate corelate echilibrat de către antrenor cu obiective individuale. Proiectul poate fi dezvoltarea personală spre desăvârşire care va atrage după sine şi rezultate remarcabile pe tabela de marcaj, acestea din urmă apărând în urma atingerii unei stări fireşti pe teren.

Ce învaţă copiii din sport

Campionii nu sunt doar cei care s-au clasat pe primele locuri, ci şi cei care au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă să joace bine. „Campionii nu sunt cei care nu au probleme pe teren, ci sunt cei care reuşesc să gestioneze situaţiile care apar, controlându-şi reacţiile în faţa greşelilor. Campionii sunt şi copiii care a făcut o călătorie amplă spre propria persoană, descoperind-şi atuurile şi folosindu-le cât au putut de bine pe teren. Campionii sunt şi copiii care în călătoria spre victorie au descoperit propriile lacune tactice, tehnice şi nu s-a speriat de ele, ci le-au perfecţionat, văzându-le ca aspecte ce pot fi îmbunătăţite”, a continuat psihoterapeutul.

Campionii sunt şi cei care au înţeles că sprijin vor primi întotdeauna de la ei înşişi, că deţin multe resurse. Campioni sunt cei care au învăţat să observe campionul din ei.

 

 

Citeşte şi ANUNŢURI ZIARUL EVENIMENTUL

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei