Dialoguri despre libertate și responsabilitate
Dimensiune font:
Şcoala Gimnazială „Varlaam Mitropolitul” şi Grădiniţa „Buna Vestire”, aflate sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, organizează o nouă ediţie a ciclului de conferinţe „Ai copil. Învaţă să fii părinte!”. La prima întâlnire, cu tema „Libertate și responsabilitate” (tema anuală de inspiraţie la Şcoala Gimnazială Varlaam Mitropolitul), invitat special va fi părintele Constantin Necula. Dialogul va avea loc vineri, 26 mai, începând cu ora 18.00, tema discuţiei fiind „Experiența duhovnicească a libertății”. Părintele Constantin Necula va vorbi despre libertate ca punct nevralgic, activat de politica socială și cultura media care ne înconjoară și despre responsabilitate ca o creștere în cunoaștere. Prin această conferință, suntem invitați la un exercițiu de smerenie și admirație a valorilor vii și de asumare a mărturisirii Bisericii în viața cotidiană. Părintele Constantin Necula este conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, autor și editor de carte, speaker la numeroase conferințe în țară și străinătate.
A doua conferinţă, cu tema „Inteligența sistemică în educație” va fi susținută marți, 30 mai, de la ora 18.00, de Nadia Tătaru, consilier de dezvoltare personală, mamă, co-fondator și director Radio Itsy Bitsy FM. Conferința propune un dialog despre originile noastre, credințele și tiparele care ne ajută sau ne blochează libertatea. Ca părinți, suntem responsabili nu doar de noi înșine, ci și de cum ne creștem copilul. Și suntem responsabili nu doar de îngrijirea fizică și de educația lui, ci și de toată hrana sufletească pe care i-o oferim.
Intrarea este liberă la ambele conferințe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau