E dependent de calculator. Ce e de făcut?

default

Dimensiune font:

| 26-08-2016 14:43

Computerul este un instrument de lucru util copiilor de orice vârstă, dacă este folosit cu moderație și atunci când chiar au nevoie. Totuși, mulți părinți se plâng de faptul că fiul sau fiica petrece multe ore în fața calculatorului.
 

Dependența de calculator sau de oricare alte dispozitive electronice este la fel de puternică precum cea de droguri, atrag atenția specialiștii. În timp, aceasta ar putea atrage dezvoltarea unor probleme, precum obezitatea asociată cu sedentarismul.

Discută cu el

Află care este motivul pentru care copilul tău petrece atât de mult timp la calculator. Uneori, această abandonare în fața unui ecran este văzută ca o evadare din realitate. În cazul în care se confruntă cu probleme care îl determină să caute o „scăpare", cere ajutorul unui psiholog. Află de ce este el dependent, mai exact. Nu poate sta fără jocuri, frecventează cu precădere rețelele de socializare sau doar îi place să navigheze pe internet?

Dacă este dependent de învățare sau de acumularea de informații, atâta timp cât paginile accesate sunt legale, sigure și decente, nu ar trebui să îți faci griji. Dependența aceasta este benignă și utilă pentru educația lui. Totuși, ai grijă să facă destule pauze, pentru a-și odihni ochii și a se mișca, deoarece sedentarismul la copii este asociat cu obezitatea infantilă.

Plasează computerul într-o zonă deschisă

Dacă nu ai făcut-o deja, acum e momentul să muți calculatorul din dormitory, într-o zonă circulată, precum sufrageria. Este suficient pentru a-l determina să stea mai puțin pe net, iar tu îl poți supraveghea mai ușor. De asemenea, stabiliți de comun acord cât timp poate petrece zilnic pe computer.

Ține cont de faptul că puștiului îi este greu să renunțe dintr-o dată la dependența lui, așa că aplică modificările în etape. Întâi taie din program jumătate de oră, apoi încă una, până când ajungi la limita impusă de tine. Aici intervine și partea de comunicare.

Cu cât îi arăți mai multă încredere, cu atât mai mult se străduiește să nu te dezamăgească. Dacă vrei să îl ajuți, stabilește și pentru tine un program de utilizare a dispozitivelor. Când vede că tu îl respecți, îi este și lui mai ușor să-ți urmeze exemplul. Astfel, copilul va avea acces la calculator doar când tu ești de acord cu asta. Dacă juniorul dispune și de alte dispozitive (tabletă, smartphone etc.), cel mai simplu este să pui o parolă pe internet. De jocurile preinstalate se va plictisi în scurt timp.

Propune-i alte activități

Înlocuiește timpul pe care copilul îl petrece în mod normal la calculator cu alte activități. Încrie-l la clubul la care vrea de mult timp să mergă, petreceți timp de calitate împreună, mergeți la film, lasă-l la joacă în fața blocului sau încurajează-l să facă un sport. Dependența este oricum greu de depășit, cu atât mai mult cu cât nu îi oferi alternativă. Ține cont că unii copii sunt lăsați singuri și nu au abilități sociale, astfel încât utilizarea calculatorului este un substitut pentru lipsa de contact social.

Fii consecvent, dar nu agresiv

O atitudine agresivă înrăutățește problema, în loc să o rezolve. Sigur că un refuz categoric din partea lui de a te asculta te poate face să uiți de comunicarea pozitivă, fără pedepse sau recompense, dar în cazul acesta rezervă-ți un moment de respiro.

Revino după ce ți-ai limpezit gândurile și ești capabil să îi explicit calm și cu argumente întemeiate de ce este bine să mai facă și altceva în afară de a sta la calculator.

Sfatul specialistului

Dependența de calculator presupune petrecerea a mai mult de jumătate din programul liber în fața unui calculator, în fiecare zi a săptămânii, acasă, în locuri publice sau în momentele de socializare sau recreere.

Când observi că preocupările lui sunt cu preponderență legat de calculator, ajută-l să își direcționeze timpul și atenția către alte activități dinamice, care să-l determine să folosească energia în mod constructiv. În fața unui dispozitiv electronic poziția este mai mereu statică. De aceea, toată energia acumultă în acest timp este transformată ulterior în stări de agitație, comportamente dezorganizate, furie, respingere, chiar și izolare socială.

Rolul tău este să construiești un set de reguli trasformate în responsabilități în stil ludic, astfel încât să nu perceapă sarcinile pe care le are de îndeplinit ca pe o corvoadă, ci, dimpotrivă, să fie atras de ele. De exemplu, când veniți acasă, după o zi de lucru, respectiv după orele de școală, puteți pregăti masa împreună, spăla vasele împreună sau povesti ce ați făcut peste zi, prin joc de rol.

Trebuie să intervii în programul copilului doar când observi un dezechilibru emoțional din cauza folosirii calculatorului pe o perioada lungă. Nu interveni fără să îi oferi explicații clare, adaptate nivelului său de dezvoltare. Dacă îi oferi atenția de care are nevoie și îi aduci argumente plauzibile, copilul este mult mai deschis la schimbare.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei