Efectele pe termen lung ale învinovăţirii

Fiecare dintre noi s-a simţit vinovat de multe ori * uneori motivele au fost întemeiate, alteori nu prea * problema este că de prea multe ori ne simţim vinovaţi fără motiv şi, mai grav, continuăm să ne învinovăţim pe termen lung * explicaţia este legată de gradul de empatie a fiecăruia dintre noi 

Capacitatea de a ne pune în locul celuilalt este foarte bună, dar confundăm vinovăţia cu empatia şi facem deseori această greşeală, mai ales atunci când asociem totul cu grija faţă de ceilalţi. Ca să putem rupe cercul este foarte important să recunoaştem şi să acceptăm sentimentul de vinovăţie ca o reacţie, apoi să preluăm controlul şi să analizăm situaţia foarte bine. Am greşit sau doar ni se pare din dorinţa (uneori) inconştientă de a ne victimiza?
Părinţii ar trebui să fie foarte atenţi atunci când atrag atenţia copiilor fiindcă micuţii cad cu uşurinţă în capcana vinovăţiei. „Copiii nu vor să-şi dezamăgească părinţii şi vor să demonstreze că ştiu multe lucruri, că iau note mari, că sunt pricepuţi la ceea ce oamenii aşteaptă, dar nu este bine. Şi cei mici au dreptate să spună «Nu» fără a se simţi vinovaţi, dar pentru asta este nevoie să ştie că şi părerea lor contează”, a explicat terapeutul Daniela Bercu.
De cealaltă parte, şi părinţii se simt vinovaţi fie că poate s-au purtat agresiv cu cei mici, fie că nu le-au satisfăcut toate dorinţele. Copiii pot apela la şantajul emoţional ştiind că părinţii s-ar putea simţi vinovaţi dacă nu le-ar satisface dorinţele. Şi reciproca este valabilă, atunci când părinţii vorbesc despre sacrificiile făcute pentru creşterea copiilor.

Ce este autoînvinovăţirea?
Vina auto-impusă vine atunci când credem că am încălcat barierele impuse de societate. Dacă schimbăm paradigma putem înţelege foarte clar că niciodată nu vom putea satisface toate cerinţele societăţii şi nu ne vom putea plia pe tot ceea ce impun normele la un moment dat, fie poate pentru că nu corespunde cu credinţele noastre, fie poate pentru că nu reuşim să ţinem pasul financiar, emoţional, relaţional. „Citind biografia oricărui om considerat măreţ, care a avut realizări, poţi vedea că, aproape fără excepţie, fiecare a avut defecte, dintre care, multe dintre ele, au fost considerate «păcate». Imperfecţiunile i-au făcut să se concentreze pe o anumită calitate şi să o exploreze pe deplin”, a spus psihologul Robert Anthony.
Învinovăţirea este doar o judecată a valorilor celor din jur, după gradul de percepţie al fiecăruia. Vina este un sentiment foarte distrugător, la fel ca şi ruşinea sau umilinţa, fiind scade foarte mult nu doar stima de sine, ci şi iubirea de sine, ceea ce este mult mai grav.

Citeşte şi: De ce facem greşeli

Refuză să devii o victimă!
O persoană care se învinovăţeşte des, indiferent de motive, este foarte vulnerabilă şi o victimă a celor din jur, care pot obţine astfel orice vor. Dusă la extrem, poate avea ca urmare somatizarea, cu instalarea unor afecţiuni – cardiace, hepatice, renale, fără a mai aminti tulburările psihice.
Şi fiindcă vina apare în urma unei greşeli, reale sau închipuite, este foarte important să analizăm momentul – am greşit cu adevărat sau nu, am avut o intenţie corectă în tot ceea ce am făcut, sau au existat şi lucruri ascunse? Imediat ce ne-am lămurit este important să acceptăm că am greşit sau nu şi să-i dăm astfel minţii liniştea necesară. Mintea ta nu poate funcţiona corect cu două realităţi în acelaşi timp, iar de aici vine zbuciumul interior şi eventualele erori. După acceptare urmează iertarea şi promisiunea faţă de noi înşine că nu ne vom mai lăsa prinşi în aceeaşi cursă de şoareci.