Haideţi să facem Revoluţia Iubirii!

 „Iubirea durează trei ani”, „la început e miere, după aceea fiere”, „bărbaţii vor doar sex, femeile iubesc cu adevărat”, „iubirea te face dependent” * recunoaştem uşor toate aceste mituri şi deşi nu vrem să credem că e adevărat, parcă totuşi ne cuprinde frica 

Acum avem cheia pentru a deschide uşa către relaţiile de lungă durată. Terapia centrată pe emoţii reuşeşte să descrie funcţionarea internă a acestui mecanism pe care până acum l-am privit doar din exterior. Adică ce se întâmplă atunci când iubim şi mai ales, ce se întâmplă atunci când pare că relaţia nu mai funcţionează?

Ce este iubirea
Iubirea este o legătură puternică de ataşament, o conectare emoţională între două persoane. „Nevoia de a fi conectat emoţional cu cineva, de a fi iubit, valorizat şi acceptat nu este o opţiune, este o necesitate. Nevoia de a fi ataşat de cineva, de a avea un partener lângă care să ne simţim confortabil şi în siguranţă este o nevoie normală, nu e ruşinos, nu un semn de slăbiciune. Atunci când suntem ataşaţi de o persoană importantă şi putem oferi afecţiune şi, la rândul ei, aceasta ne răspunde, ne validează ca fiind valoroşi, demni de iubit, toate percepţiile noastre se schimbă. Se schimbă imaginea de sine «cred că merit să fiu iubit», «sunt important, sunt valoros», dar şi imaginea de alţii, oamenii din jur sunt percepuţi ca fiind blânzi, de încredere, nepericuloşi”, explică Simona Herb, psihoterapeut specializat pe gestiunea emoţiilor.

Ea susţine că femeile şi bărbaţii au aceeaşi nevoie: aceea de a găsi un partener lângă care să se simtă în siguranţă, pe care să se poată baza. „Modul în care îşi exprimă această nevoie este diferit: femeile vorbesc mai mult despre emoţii, au nevoie de verbalizarea iubirii şi a afecţiunii, bărbaţii sunt mai practici, ei fac lucruri care ar putea dovedi dragostea, rezolvă probleme, se apropie mai sexual. Par comportamente diferite, dar în spatele lor stau, de fapt, aceleaşi rânduri: «am nevoie de tine», «vreau să te am aproape». Când nu ştim să traducem aceste comportamente, putem să facem eroare de traducere şi să ni se pară că celuilalt nu îi pasă de noi. Şi atunci unii ţipă - «Nu îţi pasă de mine», «Nu mă asculţi», strigându-şi, de fapt, durerea deconectării, alţii se retrag şi devin reţinuţi - «Orice aş face, nu reuşesc să îl/o fac fericit/ă»”, a continuat Simona Herb.

Abordarea terapeutică centrată pe emoţii ne învaţă să vedem ce este în spatele acestor proteste şi reacţii. E ca şi cum ne punem o pereche de ochelari şi  vedem ce până acum părea o ceaţă, dar care ne aducea multă durere. Certurile din cuplu nu sunt niciodată despre bani, sex, copii, putere etc (deşi aşa par), ci despre „Eşti acolo pentru mine când am nevoie?”, „Mă pot baza pe tine orice ar fi?”, „Sunt cel mai important/ă pe lista ta de priorităţi?”. Când suntem siguri că răspunsul este „Da” la întrebări, atunci devenim flexibili şi plini de soluţii. Dacă nu ne simţim în siguranţă lângă partener, creierul nostru percepe o continuă ameninţare şi se rigidizează, găseşte soluţii extreme „ori ca mine, ori ca tine” sau „luptă sau fugi”.

Stabilirea unui climat de siguranţă este primul pas prin care vom ieşi din lupta surdă şi dureroasă dintre El şi Ea, care deşi se iubesc enorm, se rănesc enorm. Dacă înţelegem că suntem de aceeaşi parte a baricadei, deja primul pas e făcut.

„Viaţa e alunecoasă, ia-mă de mână”  – Jackson Brown

LOCURI DE MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE