Învaţă să rupi „cordonul ombilical”

Discuţiile cu cei mici pot fi foarte serioase chiar dacă sunt purtate în joacă * tratamentul constant manifestat egal este foarte util în maturizarea psihologică a copiilor * orice atitudine de grijă exagerată le poate afecta stima de sine şi poate avea ca rezultat un retard în inteligenţa emoţională

Acum are doi ani, nici nu ştii când împlineşte 10, 15, 20 de ani şi tot aşa. Dacă întrebi un părinte, sigur îţi va spune că nu ştie când a trecut timpul, când a crescut copilul lui. „Până la sfârşit va rămâne copilul meu”, este sintagma care ascunde şi multă dragoste, dar şi multă dependenţă întreţinută de părinţi. Copilul are 40 de ani şi încă stă cu mama ori nu face mai mult de doi paşi fără aprobarea părinţilor.
Să ne tratăm copiii ca şi cum ar fi egalii noştri poate fi dificil- căpşoare înzorzonate de zulufi, mânuţe ridicate rugător spre tine, lacrimi perfect rotunde izvorând ca la comandă doar pentru că nu primesc o îngheţată… E greu să te scuturi aceste imagini şi să gândeşti că ai în faţă un egal. Egalul nostru care are nevoie de ghidare, de sprijin, da, dar tot egal.
Şi dacă trece timpul şi micuţul nu-şi reclamă singur dreptul la egalitate, e uşor să alunecăm în partea aceea în care, de dragul copilului, dar mult şi pentru noi, uităm, sau nu mai ştim, să tăiem cordonul ombilical.
Dacă la 20 de ani copilului tău îi spui „băieţel/ fetiţă” sau tare mult ai vrea să mergi cu el chiar şi la şcoală, tare ai vrea să poţi să te prefaci într-o muscă doar ca să fii cu el, să ştii că îi e bine, e cazul să cauţi „forfecuţa” pentru cordonul ce te ţine legat.
Copilul se va simţi egal cu tine atunci când, de exemplu, cu toată sinceritatea, îi ceri ajutorul. Bineînţeles, îi ceri ajutor în lucruri pe care le poate face, conform cu vârsta lui. Aveţi copii care la 4 ani vor să spele vasele? Asigură-te că e în siguranţă, permite-i să facă asta, chiar dacă nu o va face la fel ca tine, ba mai stropeşte totul în jur! Mulţumeşte-i apoi de ajutor şi solicită-l şi altădată!
La 8-9 ani, copii încep deja să aibă propriile păreri despre multe subiecte, iar dacă chiar vrei să ştii ce crede, întreabă-l! Nu doar în legătură cu temele de la şcoală, nu doar despre ceea ce crezi tu că are o părere. Vei fi uimit, copiii au părerea lor, uneori atât de matur exprimată!
Sergiu H. are 8 ani, iar la întrebarea „De ce nu te-ai jucat cu copiii în parc?” răspunde: „Trebuie să fiu atent cum îmi aleg prietenii, unii copii vorbesc urât, alţii se lovesc, nu pot să mă joc cu copii pe care nu-i cunosc deloc”. Poate veţi spune că este timid. Posibil. Dar cu siguranţă ştie deja să facă singur alegeri, după criterii proprii.
Copilul se simte egalul tău când îi ceri părerea, când hotărârile se iau în familie ţinând cont şi de opinia lui, nu doar de formă. Mai mult, o decizie pe care doar i-o anunţăm, la care nu a luat parte, va stârni uneori revoltă. Dar dacă participă şi el la luarea deciziei, dacă este ascultată părerea lui, va simţi că e egalul tău.

Citeşte şi: Şi părinţii au nevoie de Recreaţia Mare

Psihoterapeut Iulia CRUŢ

Dacă încă îţi e greu să scapi de imaginea „zulufilor”, dacă statura copilului tău încă te ispiteşte să crezi că nu ştie, nu înţelege şi nu simte, acceptă şi vezi că odorul tău e un adult în toată firea.