realitatea_02430300

Dimensiune font:

Istoria cărților de joc! Cine a inventat chinta roială sau careul?

| 17-06-2018 21:11

Cu siguranță, cu toții ne-am jucat cel puțin o dată în viață jocuri de cărți, fie pentru divertisment, fie ca un hobby ori, de ce nu, ca o profesie pentru unii. Fiecare combinație câștigătoare de cărți are însă un nume. De unde își au originea cuvintele “chintă” sau “careu”?

 

 
Sunt foarte distractive, sunt 52 într-un pachet și sunt porivite pentru întreaga familie. Unii și-au creat adevărate profesii din ele și ba chiar câștigă milioane de dolari dacă au combinațiile câștigătoare. Acestea sunt cărțile de joc, care sunt la îndemâna oricui și, în prezent, există sute de jocuri pe care le poți face cu ele. Cărțile de joc par să existe de când lumea. Totuși, ca orice alt lucru de pe lumea aceasta, și ele au pornit de undeva. Mai exact, istoricii mărturisesc că își au originea fie din Tibet, din India sau din China! Tot țările acestea sunt și cele care au dat naștere șahului sau dominoului. Alți istorici bag mâna în foc că acestea își au originea fix din China, mai exact din dinastia Tang, din secolul al IX-lea. În 868, se găsește prima referință la un joc numit “leaf game”, jucat de prințesa Tongchang cu membrii unui clan. La început, aceste “cărți” de joc nu aveau reprezentațiile de astăzi, ci erau doar niște bani de hârtie, iar cei care jucau mizau exact pe ei. Luând naștere ca o formă de divertisment, în timp, s-au perfecționat și au apărut reprezentații pentru fiecare: diverse figuri inspirate de viața de zi cu zi, ca împăratul, valetul sau regina. Mai târziu, sursa de inspirație au ajuns să fie unii dintre cei mai mari regi ai lumii.

Se spune că în Europa au ajuns mai târziu, după Asia, mai exact prin secolul al XIV-lea și cel mai probabil au fost aduse de marinarii italieni sau de arabi. Spunem de marinarii italieni deorece prima recunoaștere istorică o găsim la cronicarul italian Niccolo de Coveluzzo, în anul 1379. Aici auzim prima oară de jocul “naibis”, nume provenit de la jocul de origine indiană “naib”. Multă vreme, a servit ca un joc dedicat educării copiiilor. În 1392, în Franța, regele Carol al VI-lea a cumpărat trei seturi de cărți de joc, regele fiind înnebunit de jocuri de orice fel. La scurtă vreme după asta, cărțile de joc au ajuns să fie destul de ieftine, astfel și populația de rând și le permitea. Orașul Ulm din Germania ajunge să devină centrul principal de fabricație a tuturor cărților. Tot din Germania au ieșit primele cărți numerotate. Purtau numele de Landsknecht și de la început au avut patru culori și patru semne. Nu erau însă semnele pe care le cunoaștem noi astăzi. S-a început cu ghindă, clopoțel, frunză și inimă. Francezii sunt cei care le-au schimbat în semnele pe care le folosim în ziua de astăzi: carou, treflă, cupă și pică. Tot ei au inventat Asul, cartea care putea să taie și puterea "regelui". Mult mai târziu, americanii au vrut să aibă și ei partea lor de invenție, așa că au introdus “Nebunul” sau “Jokerul”, cartea care putea să taie orice combinație, oricum. Cel mai vechi pachet de cărți din lume se află într-un muzeu din Statele Unite ale Americii.

De-a lungul timpului, au fost inventate nenumărate jocuri propriu-zise, unele devenind extrem de cunoscute și extrem de valoroase. Printre acestea, amintim 21 și pokerul. Pokerul a apărut prima oară în SUA, în secolul al XIX-lea, iar acum a ajuns să fie considerat un sport internațional ce aduce milioane de dolari. Se spune că primii care l-au jucat sunt marinarii, ca să alunge plictiseala călătoriilor pe fluviul Mississippi.

Și în poker există câteva combinații câștigătoare. De exemplu, chinta roială se numește astfel deoarece scopul jocului în sine este să ai o “chintă”, adică cinci cărți la un rând, una după alta. Cea mai mare este cea roială, adică cea mai mare carte trebuie să fie asul, apoi popa, dama, valetul și decarul. Aceasta combinație te poate scoate câștigător la o masă de joc. Originea și-o are în Spania, unde “chinta” vine de la numele spaniol pentru numeralul ordinal “al cincilea” (“la quinta”). Full house se referă la combinația de trei cărți din aceeași suită și o pereche (de exemplu, trei ași și o pereche de popi, aceasta fiind cea mai puternică combinație). O altă combinație câștigăroare este careul, adică atunci când ai toate cele patru cărți de același fel în mână, desigur cea mai mare fiind perechea de patru ași. Originea celor două nume însă - full și careu - este necunoscută, însă așa s-a perpetuat în timp. Pokerul a ajuns încet-încet să cucerească o lumea întreagă, ba chiar are mari șanse să devină sport olimpic.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

ANUNȚ SELECȚIE FIRMĂ SPECIALIZATĂ ÎN SERVICIUL ARHIVISTIC Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iași, str. Zorilor nr. 11, jud. Iași, înregistrată în Registrul Societăţilor Profesionale de Practicieni în Insolvenţă sub nr. RFO II 0022/2006, Cod de Identificare Fiscală 16605670, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în: Iași, Calea Chișinăului nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi sub nr. J22/108/2006, Cod de Identificare Fiscală 18291905, astfel desemnat prin Sentinţa Civilă nr. 62 din data de 30.01.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment, în dosarul nr. 4062/99/2014 (format vechi: 285/2014) primește oferte, pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 20.08.2018, orele 13.00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 20.08.2018, orele 14.00. Plata se va face după valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente, modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului, a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale, precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr. 137/27.09.2013 și a art. 18 indice 4, din Legea nr. 138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc. ale societăţii falite S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în Iași, Calea Chișinăului, nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași – în cantitate de aproximativ 8 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmează a fi primite vor fi supuse atenţiei Comitetului Creditorilor debitoarei GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L. - in faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Comitetului Creditorilor. Relații suplimentare la tel./fax 0232/220777, mail: office.is@lrj.ro, www.lrj.ro.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie, etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 95% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 65.891 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 03, 10, 17 și 24.08.2018, ora 12.00; b. Preț de pornire 85% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 58.955 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 07, 14, 21 și 28.09.2018, ora 12.00; c. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 05, 12, 19 și 26.10.2018, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr. RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la Piraeus Bank – Sucursala Iași; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la Piraeus Bank Iaşi. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, sau tel: 0744520508, 0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
ANUNȚ LICITAȚIE MATINAL PRODCOM S.R.L CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ IORGOAEA EUGENIA, reprezentată legal prin practician în insolvenţă IORGOAEA EUGENIA, în calitate de administrator judiciar al debitoarei MATINAL PRODCOM SRL, identificată prin CUI RO6959297 si nr. înregistrare la Registrul Comerţului: J27/2317/1994, având sediul social în com. Tupilati, jud. Neamţ, conform Încheierii de şedinţă din 10.04.2013 ce priveşte cauza ce face obiectul dosarului nr. 1969/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ organizează licitaţie publică deschisă cu strigare pentru următoarele bunuri aparţinând debitoarei: 1. Construcţie beci semiîngropat - suprafaţa construită 583.6 mp,– 43.500 lei, amplasat pe teren concesiont de la Primăria Roman str. Plopilor; 2. Teren neconstruit - 2 parcele: 1455mp – 69.700 lei şi 1400mp – 67.200 lei aflate în Com. Hangu, sat. Grozavesti, Jud. Neamţ; 3. Teren neconstruit - 2 parcele: 2.161,50 mp - 41.400 lei şi 2.161,50 mp – 41.400 lei aflate în incinta SC Carpin S.A., Mun. Roman, Jud. Neamţ; 4. Terenul neconstruit în suprafaţă de 4.390 mp – 275.500 lei aflat în Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava. Valorile nu includ cota de TVA. Licitația va avea loc în zilele de 24, 26, 28.09.2018, orele 10.30, la sediul administratorului judiciar din Bucureşti, B-dul Mircea Vodă nr. 36, Bl M6, Sc. 2, Ap. 57, Int. 57, Sector 3. Regulamentul de vânzare poate fi consultat atât la sediul debitoarei cât şi la sediul administratorului judiciar sau poate fi solicitat la tel. 0722978184 şi e-mail expertiorgoaea@gmail.com.
Viagra - pas cu pas! Iată ce se întâmplă, minut cu minut, după ce ai luat o pastilă pentru potenţă
18/09/2018 22:22

  Mai mult de jumătate din bărbaţii cu varste cuprinse intre 40 şi 70 de ani prezintă probleme in ceea ce priveşte potenţa. Cei mai mulţi dintre aceştia apelează la pastila minune, cunoscută su ...

Studiu: Până în 2022, piaţa de media şi divertisment ar putea înregistra venituri de 3,7 miliarde de dolari
18/09/2018 22:19

 „Întreaga piaţă de media şi divertisment din Romania ar putea inregistra un ritm mediu anual de creştere de 7,4%, ajungand la venituri totale de 3,7 miliarde de dolari in 2022. Din aceast ...

4 reguli despre cum sa-ti salvezi bugetul cand joci poker online
18/09/2018 21:54

Si chiar si cei mai buni jucatori pot pierde banii castigati in cateva saptamani sau luni norocoase, intr-una sau doua sesiuni proaste. Nu este surprinzator faptul ca jucatorii care pierd bani jucand poker liv ...

Enigma Giocondei, descifrată de medici. Ce se ascunde în spatele surâsului
18/09/2018 21:33

Modelul lui Da Vinci suferea de hipotiroidism şi acest lucru a dat picturii farmecul binecunoscut, sunt de părere oamenii de stiintă. O astfel de disfuncţie tiroidiană duce la pierderea părului, ingălben ...

 

Creaturi care-i intriga pe cercetatori, descoperite in strafundurile Pacificului. Daca ar urca mai la suprafata, pur si simplu s-ar topi (Video)
18/09/2018 21:22

Transparente si cu o textura de jeleu, acestea nu ar rezista in alte conditii de viata. Daca ar urca mai la suprafata, pur si simplu s-ar topi, explica oamenii de stiinta care au facut descoperirea, conform The ...

O ”navă fantomă” dispărută acum 9 ani a reapărut în Marea Andaman. Descoperire sinistră la bord
18/09/2018 19:17

 Caţiva pescari birmanezi au avut la sfarsitul lunii trecute o intalnire macabră in Marea Andaman, o mare din nord-estul Oceanului Indian, mărginită la nord de Birmania, la sud de Indonezia, la est de ...

Trei semne că locuința ta te îmbolnăvește
18/09/2018 19:16

 Îti lasi animalele de companie să urce pe pat Oricat de curate ai incerca să le mentii, animalele de companie care ies si afară din casă iti pot aduce căpuse, diverse alte insecte si numeroase ...

Studiu: schimbare majoră pe piața locurilor de muncă. Ce job-uri vom avea peste zece ani
18/09/2018 18:52

  În Romania schimbările se vor observa in domenii noi, precum Tehnologia informaţională, dar si in cele traditionale, precum Agricultura, se arată in rezultatele studiului. Peste 10% din actu ...

Anomalie meteo, anunţată de specialişti. Ce se va întâmpla cu România
18/09/2018 18:52

  Meteorogii au descoperit o anomalie, problema urmand să afecteze Europa in perioada imediat următoare. În ultimele două săptămani din septembrie, Europa se va confrunta cu un val de căldur ...

Studiu: copiii născuți în această lună sunt mai inteligenți. Care e explicația
18/09/2018 18:47

 Explicatia nu are de-a face atat cu luna nasterii in sine, ci cu faptul că, potrivit sistemului educational din SUA, copiii născuti in septembrie sunt cei mai mari, ca varstă, din clasă. Psihologii a ...