Prin ochii tăi
Dimensiune font:
sub imperiul a ceea ce numim „greutăţile vieţii” sau stres punem în sarcina partenerului armonia, îi cerem lui sau ei să facă schimbări, să „ne dea”, să facă mai mult, să facă altceva, să fie altcineva * şi asta sună întotdeauna a reproş şi neacceptare, iar de aici şi până la ceartă sau despărţire nu mai e mult
Îndrăgostiţi, vă căutaţi din ochi la locul stabilit de întâlnire şi vă sorbeaţi fiecare cuvânt ca şi cum era miere. Celălalt avea doar calităţi şi pentru ele, când nu vă vedeaţi nu lieaţi geană de geană. Iubitul sau iubita, deşi poate avea şi câte un defect, nu putea fi altfel decât perfecţiunea întruchipată. Ceva se transformă în timp şi e normal ca dragostea să treacă prin alte etape. Cuplurile care rezistă în timp nu au secrete miraculoase dar fac anumite lucruri care ar putea să reprezinte liant pe termen lung.
Citește și
Gânduri pentru oamenii cu o singură credinţă
Sub imperiul a ceea ce numim „greutăţile vieţii” sau stres punem în sarcina partenerului armonia, îi cerem lui sau ei să facă schimbări, să „ne dea”, să facă mai mult, să facă altceva, să fie altcineva. şi asta sună întotdeauna a reproş şi neacceptare, iar de aici şi până la ceartă sau despărţire nu mai e mult.
Dar dacă în fiecare zi am fi atenţi să observăm ceva bun la celălalt? Dacă am încerca să ne punem măcar câteva clipe pe zi ochelarii prin care l-am văzut atunci, la început? şi mai ales, dacă i-am SPUNE celuilalt ce face bine, ce ne place încă la el sau la ea?
Îţi aminteşti de timpul când, ca să o cucereşti, mergeai pe jos kilometri sau căutai prin tot oraşul acea floare care ştiai că-i place? Îţi aminteşti când făceai acea mâncare doar pentru el, pentru că lui îi place şi-l aşteptai ca să îl bucuri pe el?
În loc să fim atenţi doar să primim cum ar fi dacă ne-am reaminti ce să facem pentru partener? Şi să începem să facem acele lucruri pentru el sau ea o dată pe zi, o dată pe săptămână.
Ochelarii care transformă un om obişnuit într-un îndrăgostit se găsesc la îndemâna oricui vrea să îi poarte din nou, e nevoie însă după un timp să-i căutăm, ascunşi undeva după orgoliu, după lupte pentru un loc într-un top al fantasmelor. Poate că nu te vei reîndrăgosti ca la optsprezece ani, poate că nu vor fi fluturi în stomac, poate va fi tihnă şi zâmbet şi dragoste simplă. şi asta, probabil, va fi de ajuns.
Psihoterapeut Iulia CRUŢ
În fiecare zi fiecare om are nevoie să se vadă prin ochii partenerului de viaţă ca fiind acceptat, ca fiind prin asta, iubit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau