Răgaz pentru un restart personal
Dimensiune font:
Pe perioada verii foarte solicitate sunt şi taberele de dezvoltare personală, căutate de cei care îşi doresc câteva zile doar pentru ei. Dr Gabriela Zboiu, psihoterapeut şi trainer, propune un astfel de ,,concediu”, fiind vorba despre tabăra ,,Refresh Your Life”. „Tabăra se adresează tuturor celor care vor să se cunoască mai bine, care îşi doresc o stare de echilibru în relaţia cu propria persoană sau cu ceilalţi, fie că sunt parteneri de cuplu, colegi, prieteni, părinţi sau copii. Te invităm să descoperi, pas cu pas şi trecând împreună prin câteva etape, curajul de a acţiona şi de a-ţi transforma viaţa, de a trăi conştient, în armonie cu tine şi cu lumea exterioară”, a spus Gabriela Zboiu.
Pe lângă recomandările practice şi discuţiile de grup, se pune accent pe partea aplicativă, cultivarea acceptării de sine, inclusiv cu aşa zisele ,,slăbiciuni” şi ,,eşecuri”, este cheia supremă a descoperirii păcii interioare. Participanţii la tabără vor descoperi, pe parcursul celor 3 zile, care sunt rolurile inconştiente cu care intră în relaţii şi cum se manifestă dependenţă emoţională faţă de modelele de ataşament, vor identifica tiparele de comunicare pe care le utilizează ceilalţi şi vor descifra mesajele ascunse în aceste tipare. Vor găsi soluţii reale la problemele cu care se confruntă şi vor putea face diferenţa între problemele lor şi problemele altor persoane. „Vor fi identificate programele inconştiente şi convingerile limitative care ne dictează şi ne sabotează viaţa şi vom afla cum pot fi înlocuite cu convingeri funcţionale. Ne vom schimba atitudinea şi vom aborda diferit situaţiile prin care trecem, ne vom concentra pe construirea soluţiilor şi mai puţin pe găsirea vinovaţilor”, a completat Gabriela Zboiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau