Revoltător! Autopsierii, nemulţumiţi de şpaga primită la morgă. “Aşa ceva beau tractoriştii”

default

Dimensiune font:

| 30-05-2016 18:47

Patru autopsieri de la morga Spitalului Judeţean Argeş au fost trimişi în judecată fiindcă primeau bani şi bunuri pentru pregătirea ori pentru ridicarea cadavrelor. De multe ori, ei erau nemulţumiţi de sumele primite sau de calitatea băuturii. Dosarul a fost instrumentat ca urmare a numeroaselor plângeri și sesizări penale venite de la rude ale unor persoane decedate.

Cei patru autopsieri care vor fi judecaţi sunt Nedelcu Cristian, Maria Marinel, Stan Vasile și Păun Marian. În rechizitoriul întocmit, procurorii spun că angajații cereau șpagă chiar şi când era vorba de cazuri sociale. Astfel, în decembrie 2012, doi angajați de la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap Vulturești au venit la morgă să ia cadavrul lui Aurel Badea, beneficiar de ajutor social și care nu avea nicio rudă. „Autopsierii de serviciu, Nedelcu Cristian și Maria Marinel, deși au fost atenționați că este vorba de un caz social, le-au cerut <<să dea ceva>> pentru a pregăti cadavrul. Au dat 50 lei. Inculpații nu au fost mulțumiți și motivând că au lucrat doi, le-au cerut să mai pună ceva, astfel că au primit încă 50 de lei”, se arată în rechizitoriu.

 

Angajații Primăriei Băbana s-au confruntat în mai multe cazuri cu cereri de mită de la angajații de la morgă pentru ridicarea unor cadavre, deși acestea erau cazuri sociale. În ianuarie 2014, trei angajați de la Primăria Băbana - Adina Prodănel, Ion Șuță și Mihai Șchiopu - au mers să ridice un cadavru de la morgă. Și, după cum precizează procurorii, „Șuță Ion a luat de la domiciliu o sticlă de 2,5 litri țuică, iar primarul Bebe Ivan i-a dat martorei Prodănel Adina o sticlă de whisky, cu scopul de a fi înmânate autopsierului de serviciu, în cazul de față inculpatului Maria Marinel. După ce a achitat taxa pentru eliberarea actului constatator de deces, martora Prodănel Adina i-a dat inculpatului Maria Marinel sticla de whisky, iar acesta primind-o cu observația: <<Așa ceva beau numai tractoriștii>>. De asemenea, a primit de la martorul Șuță Ion sticla de 2,5 litri cu țuică, apoi a eliberat cadavrul fără a-l mai spăla, doar îmbrăcându-l ».

 

Bebe Ivan, primarul de la Băbana, e indignat: „Deși erau cazuri sociale - au fost în total patru înmormântări - ei cereau bani de la obraz. Jaf la drumul mare! Am înțeles că toată conducerea spitalului știa de cazurile de mită de la morgă. Ăștia de la morgă luau tot ce prindeau, fie că erau bani sau băutură”. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei