Sandplay sau jocuri în nisip pentru oamenii mari

Este o abordare psihoterapeutică a psihicului care presupune crearea din nisip, apă şi miniaturi a unei scene care descrie fidel lumea noastră interioară într-un anumit moment * scena creată în lădiţa cu nisip corespunde dinamicii interioare şi surprinde în egală măsură conflictul, suferinţa, resursele şi drumul de vindecare sau de dezvoltare personală 

Să mergem pe plajă sau la nisipar şi să ne jucăm cu nisipul este ceva ce face parte din harta noastră de copii sau de adulţi. Dar să întâlnim nisipul într-un spaţiu închis şi anume într-un cabinet de psihoterapie asta este o surpriză. Să ne întâlnim cu un spaţiu plin de rafturi cu miniaturi, jucării, este nu doar surprinzător, dar şi fascinant! Şi să avem voie să ne „mocirlim” cu apă şi nisip e şi mai şi!
Jocuri în lădiţa cu nisip
Sandplay este o modalitate foarte delicată de a accesa acele conţinuturi ale psihicului care necesită cu prioritate atenţie. Şi asta pentru că funcţionează la nivel simbolic. Tot ce mişcă în lădiţa cu nisip, felul în care mişcă nisipul, miniaturile, tot ce construieşte reprezintă mişcări ce au loc la nivel psihic, procese în derulare. Jocul permite exersarea şi experimentarea noului, diferitului, necunoscutului într-o arie pe care o numim intermediară, adică între conştient şi inconştient. Acest dialog are loc în spaţiul sigur şi protejat al relaţiei terapeutice şi al lădiţei cu nisip. „La ce se referă acest spaţiu sigur şi protejat? Lădiţa are dimensiuni anume. Ea corespunde mărimii câmpului vizual. Marginile sale împiedică atenţia să se disipe, şi ne obligă să ne focusăm în interiorul acestui spaţiu delimitat, tendinţa fiind aceea de centrare. Suntem astfel liber să creăm orice ne trece prin minte într-un spaţiu limitat care ne conţine fantezia şi ne împiedică să ne disipăm în crearea unei scene nesfârşite. Spaţiul lădiţei aşadar ne conţine, ne limitează şi ne protejează de expansiunea nemărginită. Relaţia terapeutică este cu totul specială în Sandpay. Fiind o terapie nonverbală, clientul este însoţit în deplină linişte în timp ce creează. Asta îi permite să rămână în contact cu procesele ce au loc în lumea sa interioară şi în acelaşi timp să fie în relaţie mutuală cu însoţitorul său căruia îi permite la fel de mutual să pătrundă în această lume cu totul personală. Aceasta este dimensiunea de siguranţă a relaţiei terapeutice. În plus drumul său de dezvoltare este un drum protejat de orice intervenţie directivă şi de orice încercare interpretativă, căci terapeutul nu face interpretări şi nu direcţionează atenţia clientului său spre un conţinut sau o temă”, a explicat psihologul Daniela Marinescu.
Privit din afară, doar descriptiv, ceea ce am spus până aici poate să ne contrarieze căci dacă tace şi nici nu interpretează, ce face acest terapeut? Ei bine, prin însoţirea silenţioasa, prin abstinenţa de la interpretare şi prin acceptarea necondiţionată a realităţii scenei din lădiţa cu nisip el recunoaşte şi respectă necondiţionat lumea interioară a clientului, aşa cum este ea. Şi dacă acest terapeut este capabil să stea faţă în faţă cu neliniştea, cu confuzia, cu durerea, cu nefericirea şi dacă toate acestea nu îl dărâmă, nu fuge de ele, ci le conţine, le prelucrează şi le integrează, neuronii oglindă ai clientului preiau acest mesaj: şi el poate face faţă, şi el poate găsi căi noi de a răspunde propriei vieţi. „Căi neuronale noi se dezvoltă pe măsură ce mâinile creează şi recreează scenele în lădiţa cu nisip, şedinţă după şedinţă. Să îţi iei viaţa în mâini nu e o vorbă în vânt în Sandplay, este o realitate. Căci mâinile ştiu răspunsul la dileme cu care intelectul se luptă în zadar. Când clientul începe travaliul sau în Sandplay îi spunem atât: lasă mâinile tale să creeze ceea ce vor. Şi noi ştim că mâinile vor da forma unui conţinut inconştient, un material psihic ce nu a ajuns încă în conştiinţă şi ni se înfăţişează într-o formă simbolică”, a continuat Daniela Marinescu. Jocul cu nisip este mediul ideal pentru a permite mişcărilor psihice necesare să aibă loc.
Scenele din mintea noastră
Accesul la Sandplay Therapy nu este limitat de vârstă. Adulţii de asemenea pot să parcurgă un proces Sandplay fructuos, cu rezultate foarte bune în dezvoltarea personală. Există câteva aspecte diferite între a lucra Sandplay cu copii şi a lucra Sandplay cu adulţi. Copiii intră foarte uşor în Jocul cu nisip, este un limbaj foarte natural pentru ei şi înfăţişarea cabinetului, cu pereţii acoperiţi de rafturi întregi de jucării are cel mai adesea un efect fascinant. Adulţii prezintă mai multa reticenţă, au nevoie să li se explice cum funcţionează metoda şi mai ales au nevoie să depăşească teama de evaluare şi să redobândească obişnuinţa de a se juca.
„Eu am parcurs propriul meu proces Sandplay în cadrul formării profesionale. Şi trebuie să recunosc că de multe ori obişnuiesc să îmi încep ziua cu o lădiţă Sandplay. Alteori închei ziua cu un joc scurt în nisip. Dacă am nevoie să îmi pun gândurile în ordine, să dau formă unei emoţii sau să mă joc pur şi simplu, sun privilegiată să am la îndemână lădiţa cu nisip, apa şi colecţia de miniaturi. Copiii mei de asemenea au experimentat jocul cu nisip, apa şi miniaturi în mod spontan. Când vin în vizită la cabinet fac o escală şi în ladiţa cu nisip. Desigur nu este vorba de o şedinţă terapeutică pentru ei, ci de o pauză de joaca într-o zi plină”, a zâmbit Daniela Marinescu.
O şedinţă Sandplay începe cu invitaţia „lasă-ţi mâinile să creeze ceea ce vor şi dă-ţi voie să descoperi la final despre ce o fi vorba”. Terapeutul se aşează în locul lui de unde urmăreşte în linişte procesul de creaţie, iar clientul începe să construiască în lădiţa cu nisip scena tridimensională, adăugând apă dacă doreşte şi miniaturi din colecţia pe care o are la îndemână.
„Când a terminat, mă duc şi mă uit la scena pe care a creat-o. Privesc din locul în care el a stat când a creat, astfel încă am aceeaşi perspectivă asupra scenei ca şi clientul. Văd ce a văzut clientul meu. Apoi începem discuţia asupra scenei: Când priveşti această scenă ce poţi să asociezi? Şi aşa începe discuţia. Nu fac interpretări. Nu atrag atenţia asupra faptului că femeia este cu capul înfipt în foc şi nici că ursul stă îngropat în nisip până la brâu. Observ, iau aminte şi ascult asocierile clientului. Întrebările mele, pornind de la materialul clientului, sunt de tip exploratoriu. El spune ceva despre un aspect al lădiţei şi eu întreb ce îţi spune asta, la ce te duce cu gândul, adică cer o altă asociere. Astfel pacientul ajunge din ce în ce mai aproape de materialul inconştient înfăţişat simbolic, iar acest material încet încet, uneori de-a lungul mai multor şedinţe ajunge în sfârşit în spaţiul conştiinţei”, a explicat Daniela Marinescu. Procesul de vindecare şi transformare are loc pe parcursul unei serii de scene. Ceea ce individualizează Sandplay faţa de alte metode de utilizare a jocului cu nisip este tocmai acest aspect legat de proces, transformări succesive, în timp.

Nu ştim niciodată de câte şedinţe este nevoie ca un proces să ajungă la final. Ideal un proces încheiat este un proces de mare profunzime, un proces de individuare, de devenire. Dar nu toţi pacienţii parcurg un astfel de proces. Profunzimea fiecărui proces are o măsură foarte personală în funcţie de momentul şi contextul de viaţă. Priorităţile unui proces sunt stabilite în interiorul psihismului fiecărui client iar travaliul va dura atât cât e nevoie. Cum nu poţi trage o floare de petale să crească, la fel nu poţi grăbi vindecarea şi dezvoltarea. A susţine şi a stimula nu înseamnă a grăbi, ci a asigura cadrul în care psihicul să îşi poată face optim treaba. Vindecarea şi dezvoltarea vin din interior.