ŞAPTE semne că ești mai inteligent decât crezi!
Dimensiune font:
De-a lungul timpului, oamenii de știință au încercat prin tot felul de studii și experimente să arate de ce unii oameni sunt mai inteligenți decât alții.
Au spus, de exemplu, că stângacii au un IQ peste medie, la fel și cei născuți în septembrie sau că primul născut are un coeficient de inteligenţă mai mare decât fratii săi mai mici.
Prind cele mai bune oferte de vacanță
Îi știi pe ăia care vizitează jumătate din lume pe bani puțini, pentru că știu toate schemele posibile ca să prindă cele mai bune oferte ale companiilor aeriene? Asta pentru că sunt destul de inteligenți, încât să știe ce înseamnă cuvântul răbdare.
Consumă informația actuală
De obicei, verifică feed-ul în rețelele de socializare sau în site-urile informaționale pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă în jurul lor.
Au viziuni politice liberale
Un studiu din 2010 arăta că tinerii adulţi foarte conservatori aveau, în medie, un IQ de 95, în timp ce liberalii obţineau o medie de 106.
Sunt înalți
Un studiu efectuat recent de un grup de cercetători scoțieni arată că, din punct de vedere evolutiv, oamenii devin mai înalți și mai inteligenți. Cercetătorii au evidențiat faptul că, de-a lungul timpului, diversitatea genetică favorizează dezvoltarea fizică și intelectuală.
Se stresează prea mult
Potrivit cercetătorilor, cei care își fac prea multe griji au un IQ mult mai mare și un nivel mult mai ridicat de activitate în acele regiuni ale creierului responsabile cu realizarea unei comunicări optime între diferite zone cerebrale.
Au simțul umorului
Cercetările arată că există o conexiune între persoanele cu simţul umorului şi IQ-ul ridicat.
Consumă substanţe interzise
Un studiu din 2012 a arătat că există o legătură între un IQ ridicat în copilărie şi utilizarea de substanţe interzise la maturitate. Adică există o legătură între un IQ ridicat şi adoptarea de obiceiuri nocive, conform efemeride.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau