Se împlinesc 30 de ani de la revolta anticomunistă de la Braşov

default

Dimensiune font:

| 15-11-2017 14:35

La 15 noiembrie 1987, zi în care erau programate alegerile de deputați din Marea Adunare Națională, are loc, la Brașov, o amplă revoltă anticomunistă, cu participarea muncitorilor Uzinei de Autocamioane ''Steagul Roșu'', cărora s-au raliat și alți brașoveni.

 

 Revolta se declanșase în seara anterioară, respectiv la 14 noiembrie, când muncitorii de la Uzina de Autocamioane ''Steagul Roșu'' din Brașov și-au primit salariile mult micșorate, fără a le fi oferită nicio explicație de către conducere, astfel că, cei care intrau în schimbul III au refuzat să înceapă lucrul. În cursul dimineții următoare, respectiv la 15 noiembrie, celor din schimbul III li s-au alăturat colegii care urmau să intre în schimbul I.

Adunați în fața Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni pornesc spre sediul Prefecturii orașului, pe traseu alăturându-li-se și alți brașoveni. Trecând pe strada Poienelor, Calea București, Bulevardul Lenin, mulțimea, al cărei număr ajunsese deja la câteva mii, cântă ''Deșteaptă-te, române!'' și scandează, pentru prima dată în România, ''Jos dictatura!'', ''Vrem pâine!'', ''Jos Ceaușescu!'', se arată în volumul ''Istoria României în date'' (2003). Refuzul autorităților comuniste de a dialoga cu demonstranții a provocat luarea cu asalt a sediului Comitetului Județean al Partidului Comunist Român, unde oamenii descoperă alimente de negăsit în magazinele din țară, ceea ce le sporește indignarea, menționează Florin Constantiniu în cartea ''O istorie sinceră a poporului român'' (2008). Așa se face că, în scurt timp, tabloul lui Ceaușescu este aruncat pe treptele clădirii și i se dă foc, împreună cu steagul roșu al PCR.

Luate prin surprindere, autoritățile au reacționat cu o întârziere de 3-4 ore, astfel că intervenția celor 1.000 de milițieni a eșuat. S-a recurs, însă, la sprijinul trupelor speciale de securitate, care au înconjurat întreaga zonă centrală, reușind să pună situația sub control. Între timp, la Întreprinderea ''Steagul Roșu'', are loc o adunare cu toți muncitorii rămași, în care participanții la manifestație sunt catalogați drept ''huligani'' cu ''intenții criminale'', cerându-se ''pedeapsa maximă'', inclusiv ''pedeapsa capitală'', se arată pe www.memorialsighet.ro. Începe, apoi, represiunea împotriva participanților la revoltă, liderii lor fiind întemnițați, unii uciși, mulți deportați împreună cu familiile lor. Abia în ianuarie 1990, deportații s-au putut întoarce la Brașov.

Temându-se de gravitatea actelor de represiune și solidarizându-se cu mișcarea muncitorilor, trei studenți de la Facultatea de Silvicultură din Brașov au protestat, la 22 noiembrie 1987, împotriva arestării acestora, prin expunerea, în fața cantinei din Complexul studențesc, a unei pancarte pe care scria ''Muncitorii arestați nu trebuie să moară!''. În scurt timp, însă, au fost, la rândul lor, arestați și anchetați, fiind exmatriculați din facultate și trimiși în orașele natale, unde au fost angajați ca muncitori necalificați. Au fost reînmatriculați abia în toamna anului 1989. Și alți studenți ai facultăților brașovene s-au solidarizat cu aceștia, fiind, ulterior, supuși acelorași măsuri represive. Astfel, după cum declarau Oana Demetriade și Mihai Demetriade, cercetători la CNSAS, într-o conferință de presă susținută la Brașov, în noiembrie 2010, cu ocazia marcării a 23 de ani de la aceste evenimente, în noaptea de 11 spre 12 decembrie 1987, trei studenți seraliști ai Facultății de Mecanică din Brașov, care stăteau în Zărnești, au pătruns în două săli ale Universității brașovene, unde au scris cu roșu pe pereți lozinci anticomuniste și anticeaușiste și au caricaturizat portretele lui Nicolae Ceaușescu. Au fost descoperiți în luna mai 1988, arestați și cercetați.

În anul 2010, președintele Asociației 15 noiembrie 1987, Florin Postolachi, avea să declare pentru AGERPRES, făcând referire la evenimentele din 15 noiembrie 1987: "Refuzul autorităților comuniste de a dialoga cu demonstranții a provocat luarea cu asalt a sediului județenei de partid de către mulțimea adunată. Au urmat intervenția brutală a trupelor speciale de securitate, arestările, torturile. După ce inițial se anunțase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestați, sub presiunea opiniei publice mondiale, comuniștii au revenit asupra hotărârii lor, deportând, în urma unui proces înscenat, un număr de 61 de muncitori, iar pentru alte 27 de persoane au fost schimbate locurile de muncă, din cele peste 300 anchetate și arestate în sediile miliției și securității din Brașov și București".

Presa din România nu a publicat, la acea vreme, nici cea mai vagă informație privind revolta muncitorilor din Brașov, însă aceasta a fost prompt comentată de mass-media internaționale, constituind un semnal vizibil al crizei regimului. Revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care avea să anunțe prăbușirea iminentă a comunismului în România, prefațând, în ciuda reprimărilor care au urmat, revoluția din decembrie 1989.

În ianuarie 1990, se constituia, la Brașov, Asociația 15 Noiembrie 1987, care, de-a lungul anilor, s-a remarcat prin organizarea a zeci de evenimente privind lupta anticomunistă din România și din țările din fostul bloc comunist. De asemenea, în cinstea muncitorilor brașoveni, a fost ridicată o troiță, aflată în fața Spitalului Județean Brașov, dezvelită la 15 noiembrie 1997, unde au loc manifestări prilejuite de aceste evenimente istorice și depuneri de coroane de flori, iar în noiembrie 2007, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la revolta de la Brașov, a fost dezvelită o placă comemorativă la intrarea în sediul primăriei, pe care este scris "În cinstea luptătorilor pentru libertate și democrație care, în 15 noiembrie 1987, au retrezit conștiința românească".

Una dintre manifestările de prestigiu organizate la Brașov, în fiecare an, în amintirea evenimentelor din 1987 este Crosul 15 Noiembrie, ajuns anul acesta la cea de-a 28-a ediție, devenit o competiție de tradiție, care se bucură în fiecare an de o participare numeroasă atât din rândul sportivilor din țară și din străinătate, cât și a numeroși elevi și studenți. Anul acesta, crosul a avut loc la 11 noiembrie și a urmat același traseu din fiecare an, de cinci kilometri, fiind cel parcurs de către muncitorii brașoveni în 15 noiembrie 1987: SC Roman SA (start) — Calea București — Spitalul Clinic Județean de Urgență — SC Hidromecanica SA — Sala Patria — Teatrul "Sică Alexandrescu" — Prefectura Brașov (sosire).

Anul acesta, printre manifestările prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la revolta anticomunistă din Brașov, a fost dezvelită, la 20 octombrie, în Piața Sfatului din Brașov, în fața Muzeului Județean de Istorie, o sculptură care înfățișează 21 de personaje, intitulată "Neliniștea unei mulțimi". Lucrarea este executată din tablă uzată, luată de la depozitele de deșeuri, pentru că artistul Aurel Vlad, realizatorul lucrării, a dorit ca personajele sale să aibă istorie, iar tabla uzată are istorie. "Grupul întreg de personaje pare unul liniștit, o liniște aparentă, dar de fapt această lipsă de răspunsuri creează neliniștea — de aceea am numit-o 'Neliniștea unei mulțimi'. Este nevoie de răspunsuri, nu știu dacă le vom găsi", declara realizatorul lucrării. Sculptura face parte dintr-un proiect mai amplu, "Monumente în mișcare", iar la Brașov comemorează revolta anticomunistă a muncitorilor din 15 noiembrie 1987. Sculptura rămâne în fața Muzeului Județean de Istorie până la sfârșitul lunii noiembrie.

Cel mai important proiect cultural din anul 2017 al Muzeului Județean de Istorie Brașov este intitulat "Brașov 1987" și este dedicat împlinirii a 30 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni, manifestările desfășurându-se în perioada 7-15 noiembrie. Proiectul este realizat împreună cu Asociația 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și al Primăriei Brașov, iar AGERPRES este unul dintre partenerii principali ai evenimentului. Proiectul cuprinde: prezentarea filmului documentar "Brașov 1987 — doi ani prea devreme"; expoziția temporară "Brașov 1987"; cartea de benzi desenate "Brașov 15 Noiembrie 1987 — doi ani prea devreme"; ateliere de educație civică în școli; expoziția temporară outdoor "Acțiunea 1511. Revolta de la Brașov din 15 Noiembrie 1987 în arhivele Securității"; Gala Brașov 1987 (proiect cofinanțat de AFCN), potrivit unui comunicat de presă transmis de instituția muzeală.

Filmul documentar "Brașov 1987 — doi ani prea devreme" este o coproducție Muzeul Județean de Istorie Brașov și Casa de Producție TVR, scenariul și regia fiind semnate de Liviu Tofan. Filmul a fost prezentat în avanpremieră la cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov, desfășurată în perioada 28 iulie — 6 august 2017. De asemenea, o proiecție a documentarului a fost prezentată și la Muzeul Național Cotroceni, la 8 noiembrie 2017. Varianta pentru programul TVR este difuzată pe TVR1 în seara zilei de 15 noiembrie, iar varianta integrală — în premieră, la Brașov, în aceeași seară. Filmul reprezintă cea mai amplă documentare asupra momentului istoric din 15 noiembrie 1987 de la Brașov.

Expoziția temporară "Brașov 1987", organizată la Casa Sfatului, al cărei custode este istoricul Nicolae Pepene, prezintă în premieră obiecte personale ale participanților la revolta din 15 noiembrie 1987, piese aduse din Penitenciarul Jilava, tehnică operativă folosită de Securitatea română, obiecte de viață cotidiană din perioada anilor '80, filme din arhiva TVR, imagini din arhiva AGERPRES, exemplare din presa internațională. Expoziția este deschisă în perioada 15 noiembrie 2017 — 10 octombrie 2018.

Cartea de benzi desenate "Brașov 15 Noiembrie 1987 — doi ani prea devreme" este realizată de artistul Mihai Grăjdeanu și editată de Muzeul Județean de Istorie Brașov. Proiectul cuprinde prezentarea cărții în școli, ateliere de bandă desenată și ateliere de educație civică, cu participarea autorului cărții și a unor eroi ai evenimentului din 1987.

Expoziția Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, "Acțiunea 1511. Revolta de la Brașov din 15 noiembrie 1987 în arhivele Securității", realizată în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov, cu sprijinul primăriei și al Agenției Metropolitane Brașov, se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2017 — ianuarie 2018, fiind prezentată pe sistemul expozițional în aer liber în Piața Sfatului, în fața Muzeului Județean de Istorie. În cadrul expoziției, sunt prezentate, pentru prima dată, ordinele de organizare a represiunii transmise de șeful Securității, grl. col. Iulian Vlad, și documentele din ancheta coordonată de Securitate și derulată sub acoperirea Inspectoratului General al Miliției din București. Acestea se alătură devoalării unor ofițeri de Securitate, implicați în represiune, anchetă și supravegherea informativă a participanților la revoltă. Curatorii expoziției sunt Oana Demetriade și Mihai Demetriade, consilieri CNSAS.

Gala Brașov 1987, organizată de Muzeul Județean de Istorie Brașov, Asociația 15 Noiembrie 1987 și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Brașov, se desfășoară în seara zilei de 15 noiembrie 2017 și cuprinde filmul documentar "Brașov 1987 — doi ani prea devreme" și un concert care conține și o piesă dedicată aniversării istorice ("Scară lăuntrică", compozitor Octavian Nemescu), ce va fi interpretată de către Kamerata Kronstadt, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei