Secretele curechiului de Milişăuţi

Dacă în privinţa curechilor milişăuţenii au fost adesea recunoscuţi oficial drept campionii Moldovei, nu e mai puţin adevărat că şi alte murături pregătite de specialistele din localitate au gust inconfundabil şi se vând foarte bine 

La fel de adevărat este că, dacă reţeta verzei murate este considerată de însuşi primarul Mircea Laurus un secret ce face deja parte dintre comorile locului, gospodinele mai împărtăşesc uneori celor mai tinere câte ceva din secretul acesta, ca să înveţe şi ele cum se fac murăturile şi să nu facă niciodată bucătăria românească de ruşine. Secretele vin firesc, ca parte a poveştilor despre istoria culinară a locului.
Murăturile la care a poftit Rusia
Despre Eudochia Danileţ, un fel de precursoare a mărcii murăturilor de Milişăuţi îşi amintesc femeile cum era ea la început, gopodină tânără. De prin 1933 a dus butoaie cu castraveţi muraţi făcuţi cu mâna ei, la vânzare, în prin satele învecinate. Mergea cu căruţa, oricât era vremea de vitregă, şi schimba castraveţii pe alte produse agricole. A fost prima femeie din Milişăuţi, din câte îşi amintesc localnicii, care a ajuns cu castraveţii tocmai pe la Galaţi, iar murăturile ei au devenit repede foarte solicitate. Atât de râvnite încât le-a vrut şi armata sovietică. Ruşii i-au luat fără jenă 20 de butoaie, fără să plătească, dar apoi se pare că i-a convins calitatea şi s-au simţit datori să şi cumpere, pentru popota ofiţerilor. Femeia s-a trezit că ruşii vor 110 butoaie de castraveţi. Le-a vândut repejor, ca să nu se răzgândească şi să se apuce de rechiziţionat şi se spune că după 23 august 1944, cu banii pe castraveţii ruşilor, vreo şase milioane de lei, a luat femeia 58 de ari de teren arabil.
De pe atunci încă gospodinele prepară murăturile exact la fel şi niciodată nu au avut parte de reproşuri. „Fiecare castravete se înţeapă cu un ac, ca să intre în el aromă de hrean, mărar şi usturoi. Mai punem crengi de vişin, ca să fie murăturile tari. Mai avem grijă şi să fie bine închise butoaiele după ce s-au murat castraveţii ţinem butoaiele în iaz, unde e mereu la fel de rece apa. Nici cu varza nu e greu, dar avem regula noastră. Curaţăm bine căpăţânile şi le punem în butoaie foarte mari, care se cheamă la noi căzi. Punem saramura şi grătare de lemn cu pietre mari desupra, ca să stea varza presată. Aşa rezistă un an întreg şi e la fel de bună mereu. Când avem nevoie în casă ori ducem la târg, scoatem de acolo şi o cărăm în butoaie obişnuite”, spun gospodinele din Milişăuţi, fără să dezvăluie chiar toate secretele.