Semnele preadolescenţei
Dimensiune font:
Copilăria a trecut, se întrevede adolescenţa, cu pusee de răzvrătire, cu exprimarea tot mai vehementă a nevoii de libertate personală, cu întrebări despre lume şi despre sine, spuse şi nespuse.
Până în clasa a patra influenţa învăţătoarei o egala pe cea a părinţilor, iar uneori o depăşea, copilul respectând mai degrabă ceea ce „a spus doamna”, dorindu-şi să primească atenţia sa, calificativele cele mai bune, premierea cu laude din partea sa. Ca părinţi, începem în şcoala primară să simţim că părerea noastră contează dar că apar şi alte persoane importante pentru copiii noştri. Şi, pentru moment, ne simţim în siguranţă dacă avem un aliat în persoana învăţătoarei, simţim sprijinul său.
Citeşte şi
Urme pe nisipul minţii
Prietenii şi colegii, aşa-zisul „anturaj”, devin apoi mai importanţi, influenţând gusturile în ceea ce priveşte muzica, cărţile pe care copilul le (mai) citeşte, gesturile, hainele. Dorinţa şi nevoia copilului este însă aceeaşi - de a fi acceptat într-un grup, plăcut, aplaudat, premiat de cei care încep, din clasele de gimnaziu, să conteze.
Să fii „cool” este mai important decât să fie părinţii de acord cu muzica pe care o asculţi sau cu cărţile pe care le citeşti. Când suntem părinţi, uimiţi că mai ieri părerea noastră era sfântă, poate uităm că am fost la fel, că alţii au avut nevoie de răbdare cu noi, de iubire.
Noi dăm copiilor ceea ce avem în noi, cu cât le vom da din răbdare mai mult, din înţelegere, cu cât vom accepta mai uşor nişte plete sau hainele de rock-eri (mai ales atunci când nouă nu ne plac), cu atât mai mult loc va rămâne pentru încredere, pentru dialog cu propriul copil în subiecte care trag mai greu în balanţa dezvoltării şi evoluţiei sale.
Psihoterapeut Iulia CRUŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau