Şi părinţii au nevoie de Recreaţia Mare

default

Dimensiune font:

| 23-07-2015 09:00

Ca să putem fi în echilibru cu tot ce este în jurul nostru este nevoie să ne rupem uneori de cotidian şi să ne facem o curăţenie interioară * alungaţi gândurile şi grijile şi zâmbiţi mai des mai ales dacă aveţi copii

Nici un doctor nu îşi poate îngriji pacienţii dacă el însuşi nu este în formă, dacă nu reuşeşte să se îngrijească de sine. Nu pe termen lung. La început poate fi mai rezistent (când e mai tânăr ), poate duce pe picioare o răceală şi în acelaşi timp să-şi facă meseria cu brio. Când timpul şi preocupările trec peste doctorul ce nu s-a preocupat prea mult de sine, rezistenţa lui scade, iar din omul care îi îngrijea pe alţii devine pacient.
Poate că ni se pare firesc să fie aşa, normal că trupul fizic are limitele sale, uneori, tocmai din necesitatea de a ne opri, ne semnalează să facem asta şi prin boală.
În meseria de părinte nu este la fel de uşor să ne luăm pauză, să ne oprim din a veghea asupra copiilor, din a ne preocupa echilibrul lor, din a ne strădui să facem astfel încât să nu le lipsească tot ceea ce credem că au nevoie. Din aşa multă străduinţă, cu uşurinţă uităm de noi, ne putem noi înşine dezechilibra, lipsi de un timp necesar doar pentru noi. Ceea ce transmitem copiilor când noi nu suntem în echilibru poate aduce echilibru? În mică măsură, la fel cum doctorul bolnav, când e mai tânăr duce mai uşor pe picioare răceala. Dar când nu mai e nici foarte tânăr şi plin de preocupări? Oboseala, grijile, preocupările noastre se transmit copiilor ca stare, ca energie, în afara cuvintelor pe care noi le rostim. Atitudinea, tonul vocii şi până la urmă, ochii transmit mai mult decât cuvintele, oricât ne-am strădui. Iar copiii simt şi ei, uneori mai clar decât adulţii.
De fapt, tocmai a ne opri din când în când să ne acordăm nouă timp, o pauză, a ne dedica din acest timp o „felie” pentru reechilibrarea proprie, acesta ar fi un beneficiu adus şi copilului. Noi vom putea zâmbi din toată inima când ajungem lângă copii după ce ne-am acordat sufletului propriu acel timp de care fiecare fiinţă are nevoie pentru a simţi viaţa din plin. Vom transmite echilibru atunci când avem noi înşine echilibru.

Citeşte şi: Chiar „necondiţionat”?

Psihoterapeut Iulia CRUŢ

Mi se întâmplă să aud cum a ne face timp pentru noi pare un act de egoism, ca şi cum am comite o nedreptate, ca şi cum am „rupe” din timpul pe care îl foloseam pentru copii în folosul nostru.

„Este vremea ca părinţii să-şi înveţe de timpuriu copiii că tocmai diversitatea înseamnă frumuseţe şi putere” - Maya Angelou

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei