Trupul lui Salvador Dalí va fi deshumat
Dimensiune font:
Un judecător din Madrid a ordonat exhumarea trupului artistului spaniol Salvador Dalí în scopul prelevării unor eşantioane genetice, necesare într-un proces de paternitate, a anunţat presa locală, citată de BBC şi AFP * o femeie spaniolă, Pilar Abel, afirmă că renumitul pictor este tatăl ei. Potrivit declaraţiilor sale, artistul a avut o aventură cu mama ei, care era cameristă, în anul 1955
Motivându-şi decizia de a ordona exhumarea, judecătorul spaniol a spus că în prezent nu există niciun obiect personal al artistului care să poată fi utilizat în testul de paternitate. Această decizie luată de o instanţă civilă poate face obiectul unui recurs, a reamintit presa spaniolă, citată de AFP.
Maria Pilar Abel Martinez, o ghicitoare în cărţi de tarot, născută în Girona, a anunţat pentru prima dată în mod public, în 2015, că este fiica lui Salvador Dalí.
Potrivit spuselor sale, mama ei a lucrat pentru o familie care îşi petrecea vacanţele în Cadaques, în apropiere de locul în care celebrul pictor avea o locuinţă, a raportat cotidianul El Pais. În acea perioadă, Salvador Dalí era căsătorit cu Gala. Cuplul nu a avut copii.
Salvador Dalí, un celebru artist suprarealist, a murit pe 24 ianuarie 1989 într-un spital din Figueres din Catalonia, la vârsta de 84 de ani, după o viaţă intensă şi trepidantă, alimentată de creaţiile sale artistice şi de numeroase extravaganţe.
Extrem de bogat, dar cuprins de disperare, artistul şi-a petrecut ultimii şapte ani din viaţă trăind izolat în castelul său din Pubol, aflat la câţiva kilometri de Girona, înconjurat de surori medicale şi secretare, potrivit AFP.
A fost înmormântat în oraşul lui natal, Figueres.
Cine este cea care cere „recunoaştere“
Pilar Abel, femeia care se zbate să fie recunoscută ca fiica lui Salvador Dalí, a asigurat luni, după ce a aflat că judecătoarea care instrumentează cazul a cerut exhumarea rămăşiţelor pictorului spaniol, că testul „ADN va spune adevărul“, relatează EFE. „Vreau să ştiu cine sunt“, a spus Abel care asigură că este fiica lui Salvador Dalí. Pilar Abel, născută la Figueras (Girona) în 1956, este convinsă că „totul va merge foarte repede“, având în vedere că termenul de judecată este fixat la jumătatea lunii septembrie.
Ea a recunoscut că decizia de exhumare a rămăşiţelor artistului a fost „o mare surpriză“ şi a amintit că s-a supus deja la două teste de paternitate ale cărei rezultate nu le cunoaşte. Prima a fost la un laborator din Sebastián de los Reyes (Madrid), în iulie 2007, la care au fost folosite fire de păr şi ţesut capilar rămase lipite pe o mască de ghips pe care pictorul şi-a făcut-o înainte să moară.
Al doilea test a avut loc la Paris, la 6 decembrie 2007, în biroul lui Robert Descharnes, colaborator şi biograf al lui Dalí, pentru a compara mostrele de ADN ale artistului cu cele ale lui Pilar Abel.
„Nu sunt nebună, cer o recunoaştere“- Pilar Abel
Sursa Agerpres
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau